One comment
29th August 2016
Share:

Lasă-mă să nasc! Ia-mă în brațe și iubește-mă! | by Irina Schmitz

Sunt revoltată. Aș vrea să nu fiu. Dar sunt, că iar mi-a fost atinsă cea mai vulnerabilă coardă a mea. Nașterea! Venirea mea pe lume și a fiicei mele! Un coșmar pentru mama, iar acum, 36 de ani mai târziu, un coșmar costisitor pentru mine și copila mea.


Tocmai ce m-a sunat prietena mea de la Viziru, gravidă în săptămâna 40, cu DPN-ul (data probabilă a nașterii) pe 4 septembrie 2016. A ieșit în hohote de plâns de la ultima vizită medicală. De ce? Iată ce-i spune doamna medic ginecolog prietenei mele, gravidă în săptămâna 40 de sarcină. Atenție!!! În perioada premergătoare nașterii gravida trebuie să fie cât mai relaxată și să i se facă toate poftele, pentru a avea o naștere cât mai ușoară (cel puțin așa îl sfătuia acum 7 luni pe soțul meu, prietenul lui din facultate, tatăl a patru fete, trei dintre ele născute acasă, în prezența lui):

  • ”Dacă nu începe travaliul până pe 4 septembrie, veniți să vă internăm și să vă inducem travaliu cu Calciu și ulei de ricin”.
  • ”Epiziotomie oricum vă facem ca să ne asigurăm că totul decurge cum trebuie”.
  • ”Cordonul ombilical îl tăiem imediat și vi-l aducem pe bebe după două ore dacă nașteți la o oră rezonabilă, că trebuie spălat și aspirat, dacă nu (nașteți la o oră rezonabilă), vi-l aducem la 6 am.
  • ”Stați liniștită că nu-i dăm lapte praf, doar glucoză”.
  • ”Cu lobul placentar nu vă faceți griji, că intrăm și-l chiuretăm”.

De ce a ieșit în hohote de plâns din cabinet? Pentru că prietena mea dorește să nască cu blândețe și ar fi născut la ea acasă, dacă nu ar fi fost acel lob placentar, care este o necunoscută în momentul expulziei. Iată ce n-a putut prietena mea să-i spună doamnei doctor, că a rămas fără cuvinte:

  • Păi de ce să-mi luați copilul să-l spălați și să-l aspirați dacă nu e cazul? Dați-mi-l pe piept? Ștergeți-l pe pieptul meu! Sau ați uitat că nașterea se încheie abia după expulzia placentei și inițiatul alăptatului? Mai știți că bebelușul pe piept mă ajută să produc ocitocină și să nasc placenta? Dvs. știți că singurul lucru pe care fiul meu îl cunoaște sunt eu și că el trebuie să mă simtă, așa cum eu am nevoie să-l simt pe el! Dvs. știți că nașterea se încheie la o oră după expulzia copilului, când alăptatul a fost inițiat?
  • La facultatea de medicină empatia pentru pacient este tabu? Ați făcut atâta școală și asta-i metoda pe care mi-o propuneți să-mi aduc pruncul pe lume?
  • Păi de ce să-mi induceți travaliul? Ați uitat că gestația la om este de 290 de zile? Da…se cere o monitorizare zilnică din săptămâna 41, dar se poate naște bine merci și-n săptămâna 42, așa cum a născut Anca Serea pe cel de-al cincilea copil.
  • Păi de ce să-mi faceți epiziotomie, copilul este mic, are 3 kg și un pic, iar eu sunt o femeie puternică, perineul meu este pregătit, am șolduri late…vorba aia am aproape 1.80? Știți cât de greu te recuperezi după o epiziotomie? Știți cât de dificilă este viața intimă după secționarea perineului? Până să ajungem la epiziotomie hai să încercăm toate pozițiile gravitaționale? Vi le mai amintiți? Nici nu mai contează…le știu eu, le-am exersat…că m-am pregătit să-mi nasc copilul cât mai blând!
  • Păi de ce să clampați cordonul ombilical dacă n-a înghițit meconiu? De ce să întrerupeți transferul celulelor stem? De ce să nu-și ia fiul meu restul de oxigen și sânge din placentă? Lăsăți-l să se nască în sacul amniotic dacă nu-și rupe membranele! E alegerea lui!
  • Definiția nașterii vi-o mai amintiți? ”Nașterea este un act involuntar, iar un act involuntar nu poate fi ajutat. Obiectivul este să nu îl deranjezi” (dr. Michel Odent)
  • Cum e posibil fi uitat toate astea? Cum să nu vă pese mai mult de modul în care-mi întâmpin copilul pe lume? Nașterile sunt la fel și totuși atât de diferite … știți că starea mea sufletească îmi influențează travaliul? Protejează-mă! De ce-mi dați motive de îngrijorare?
  • Eu știu să nasc, chiar dacă sunt la primul copil! Sunt femeie, sunt făcută pentru a naște! Nu îmi este frică! De ce mă faci să-mi fie frică de tine și personalul spitalului? De ce vrei să intervii așa …ca la manual? E un manual prăfuit….lipsit de iubire! De ce vrei să mă trimiți acasă traumatizată? De ce-mi îngreunezi nașterea?
  • Știți că mama a născut gemeni fără să se rupă și fără epiziotomie?
  • Știți că șase ani mai târziu mama m-a născut natural tot cu perineu intact și am avut 3800 grame?

Ni s-a sădit în educație, generație după generație, teama de a naște, teama de durerile facerii. De mame, de femei, de medici, de prietene. Asta am văzut și simțit eu la femeile pe care le știu, de românce vorbesc aici. Am născut, fără anestezie locală … este divin ce-a făcut corpul meu! Sau cel puțin a fost divin până într-un punct, punctul când am fost deranjată, luată la întrebări de personalul medical, scoasă din transă, urcată pe masă și întinsă pe spate.


Avem nevoie de moașe, de moașe umane, care să iubească femeia. Am semnat petiția. Moașele trebuie să iubească viața. Să fie persoane conștiente care să iubească femeile în travaliu, femeile care dau naștere! Să ne țină în brațe, să ne facă să ne simțim în siguranță și neobservate! Să ne mângâie! Să ne maseze perineul dacă este cazul!

Nașterea rămâne veșnic în subconștientul noului născut. Să oprim valul traumelor generațiilor care se nasc! Să nu ne mai trimită acasă măcelărite de proceduri medicale care chiar nu sunt necesare.

Semnează petiția! E nevoie de mult efort pentru a schimba această mentalitate, de a controla nașterea! Nașterea nu trebuie controlată! Hai să reînvățăm să naștem cu blândețe! Și este nevoie de cât mai multe moașe. Eu una nu m-am putut conecta cu prima moașă, deși este una dintre cele mai iubite și apreciate moașe din București. Nu a existat chimie, iar câteva zile înainte de a naște, pentru că mă simțeam neînțeleasă de către ea, am renunțat la ea și am ales o altă moașă, care mi-a citit sufletul.

Cu toate astea nu am reușit să nasc cu blândețe, pentru că am făcut raliu prin oraș până la clinică, iar acolo am fost întâmpinată de muuuult prea multă lume…doctor de gardă, 4 moașe (că am prins schimbul de tură…eu una nu le-am numărat atunci că aveam ochii închiși, dar când îi deschideam era plin de lume), neonatologia (doctor și asistent), medicul meu, doula și moașa mea. Sala de nașteri plină de lumină….un perete de 10 metri cu geam de sus până jos …avea jaluzele, dar nu opreau soarele …apoi niște reflectoare…că altfel nu pe pot numi…ca-n studiourile foto, când eu tot ce aveam nevoie era întuneric și liniște; la un moment le-am spus să nu se mai văicărească atâta că e cald. Sunt vehementă … știu, și-mi pare rău … dar este atât de vie experiența nașterii fiicei mele, pe care am vrut să o nasc cu blândețe și n-am reușit, ajungând să mă consolez cu gândul: ”bine că nu mi-au făcut cezariană de urgență”…

E un drept cu care ne naștem noi femeile, dreptul de a naște cu blândețe, în prezența unei femei care să ne iubească.

Fac apel la umanitate sau mindfulness pentru a opri acest enorm val de traume, asupra mamelor și a copiilor care vin pe lume. Se întâmplă și-n spitale de stat și-n clinicile private! Se naște și frumos, am vorbit cu astfel de femei. Așa mi-ar fi plăcut și mie să nasc. Cu perineu intact și un copil care să-mi zâmbească atunci când mă vede.

PS: Schmitzy e olandez, verișoara lui e moașă, cumnata, prietenele mele din Olanda au experiențe minunate legate de naștere! Multe dintre ele au născut chiar și acasă, cu moașă … și nu de frica personalului spitalicesc, ci pentru a fi în intimitatea căminului propriu, pentru că legea le permite, pentru că nu le este frică, pentru că așa au fost educate!

 

Later update: Vă invit să vă informați. Medicul, e om, iar el ca om are limitări. La radio, am auzit o emisiune în care un medic al unei alte clinici private, unde toate prietenele mele au născut prin cezariană de urgență, spunea că recomandă cezariana la:

  • dublă circulară
  • făt mai mare de 4000 grame, iar de la 3700 grame musai examen de bazin 
  • poziționarea placentei prea aproape de col
  • *** deci eu le-am avut pe toate cele de mai sus și am născut la altă clinică natural, copil de 4200 grame fără examen de bazin.

Chiar dacă tonul meu poate fi irațional de fapt nu-s o persoană irațională. Iată ce spun studiile de specialitate: Am găsit o serie de mini-interviuri luate de Lion Mentors Association lui Gaspar Gyorgy, psiholog clinician și psihoterapeut relațional.

 

Text de Irina Schmitz după o poveste adevărată, de fapt după două povești adevărate … foarte nasoale

Poze: galeria personală.

You Might Also Like

by
Gălățeancă, șoarece de bibliotecă în căutarea fericirii și a mulțumirii interioare, din generația celor crescuți cu cheia de gât, m-am aventurat de un deceniu la brațul unui olandez, născut în Spania, crescut în Noua Zeelandă, devenit antreprenor în Germania. Din 2016 ni s-a alăturat și Isabella, copilă navetistă, căreia i se vorbește în patru limbi. Sunt tare curioasă ce va urma...
  1. Pingback: Ce-au în comun Digital Divas: tocuri, rochii și ceva în plus | by Irina Schmitz – Despre FERICIRE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *