8 comments
6th April 2017
Share:

Campanie națională de vaccinare.

Pro sau Contra? | by Irina Schmitz

”În engleză te mai bâlbâi, îți mai cauți cuvintele, mai faci pauze. În engleză nu știi să te cerți. Nu înjuri. În română însă, parcă ești știristă. Plătită la câte cuvinte poți scoate pe gură într-un minut. N-aș avea nicio șansă să-mi expun vreun punct de vedere”, zice bărbatul meu când își caută pretexte că nu vorbește limba română deși locuiește aici de peste un deceniu.

Soțul meu a refuzat mulți ani să învețe limba română, pentru că cică vorbesc prea mult, prea des și prea repede. De când e tătic însă, s-a apucat să învețe româna cot la cot cu fiica noastră. Cred că și-a propus să mă înfrunte în caz de nevoie :)))).

Iar eu în paralel m-am decis să mă tratez de limbariță. Este o boală veche de-a mea. Nu-i chiar o boală cu care să mă laud, dar nici nu o pot ascunde. E la vedere :)))). Știu că o am și am început să o tratez de ceva vreme, în mod conștient.

Nu-mi place că pun monopol pe discuție, dar o fac cu cea mai mare ușurință, fără să-mi dau seama. De cele mai multe ori, conștientizez abia seara, înainte de culcare, când îmi trec în revistă ziua.

Dacă motivele astea nu erau suficiente ca să dau fuga la un doctor de cap după tratament, am mai descoperit un set de alte CINCI mari neajunsuri în interacțiunile mele online și offline, cauzate de aceeași limbariță:

  1. vorbesc neîntrebată
  2. dau sfaturi și când nu mi se solicită
  3. îmi expun părerea mult prea des, chiar și atunci când nu mi-o cere nimeni
  4. consum atenția și timpul oamenilor din jur fără un scop precis … așa, de dragul socializării
  5. ofer feedback ca flyerele la metrou, pe bandă rulantă, și-n stânga și-n dreapta, fără număr

Așa că m-am dus la specialist. De data asta la un specialist de programare neuro lingvistică. Că eram tare curioasă să aflu cum de pot folosi atât de multe cuvinte? Cum m-am ales eu cu o așa abilitate, care-mi sabotează timpul și calitatea relațiilor?


De la specialist, al cărui nume vi-l pot oferi la cerere, am aflat de un vaccin. Am făcut trei din el și deja mi le administrez zilnic. Resimt și efectele secundare. Specialistul a recomandat un singur vaccin, dar pentru că mi s-a părut prea puternic am făcut trei din el.

  1. VACCINUL TĂCERE

  2. VACCINUL UȘA FERECATĂ

  3. VACCINUL MÂNECI SUFLECATE

VACCINUL TĂCERE 

Mi-l administrez zilnic. Mi-e greu să las omul să zică ce are de zis. Greu tare! Ori vreau să-l întreb ceva înainte să termine ori vreau să-i termin eu propoziția. Ce mai?! Greu! Doare VACCINUL ăsta! Dar am reușit să mi-l administrez cu succes de câteva ori în ultimele zile.

Culmea este că efectele secundare mi-au adus beneficii:

  • am aflat de la interlocutor ce vroia să zică, în propriile lui cuvinte
  • am primit mulțumiri, că nu mi-am întrerupt interlocutorul
  • am primit aprecieri, că cică-s un bun ascultător

VACCINUL UȘA FERECATĂ

Când mă mănâncă limba și vreau să dau ”sfaturi necerute” bag o doză din vaccinul ”Ușa ferecată”. Nu există riscul de supradoză :))))). I-aș mai spune și ”ține-ți fleanca Schmitzo, că nu citești gânduri, lasă omul să-și termine vorba”.

VACCINUL MÂNECI SUFLECATE 

Ăsta e Mama tuturor vaccinurilor. Îmi dă de furcă la greu. Tot singură mi-l administrez, dar este … procedural. Ori de câte ori nu mă pot abține și trebuie să dau sfaturi, înainte de a o face verific dacă respect cei trei pași de dat feedback (integrare temporară, rapport, informații bazate pe simțuri).

Deci cum se construiește un feedback, ca la carte?

Cuvântul feedback (hrănește înapoi) are o vechime de 100 de ani, de origine englezească. De vreo două decenii a fost asimilat și de cultura românească. Feedbackul este un element definitoriu al comunicării cu rol de autoreglare. Este acțiunea de răspuns la o altă acțiune. Retroacțiune.

Ca să ies din explicațiile dicționarelor, feedbackul este un fel de hrană care alimentează relațiile dintre oameni. La fel ca hrana, feedbackul poate fi de bun augur sau dăunător. Ajută sau nu digestia :)))). Dacă-i dat pe nepusă masă provoacă chiar indigestii.


Nu o dată am fost pusă în situația jenantă în care am experimentat că ”facerea de bine este f____ de mamă”. Asta că am sărit eu să ajut fără să mă asigur în prealabil că omul are timp și nevoie de feedbackul meu.

Așa că de la specialist mi-am reamintit care-i aluatul din care să plămădește un feedback sănătos care nu dăunează sănătății relațiilor.


De la specialist citire:

Elemente urmărite în procesul de dare & primire de feedback

  • Integrare temporară:

Care este momentul cel mai potrivit pentru a ne comunica observațiile și propunerile? (Eu m-am trezit dând feedback aiurea în tramvai și a degenerat…iar după mi-a luat o grămadă să repar. Uneori e așa de complicat că nici nu-mi mai bat capul. Trec la următorul, cu speranța că nu o voi mai comite).

  • Rapport

Cel care oferă feedback-ul are sarcina de a intra în rapport verbal (tonalitatea vocii, respirația) și non-verbal (poziția coloanei vertebrale) cu cel care îl primește. (Asta e foarte complicat. Iar dacă nu reușesc nici nu zic ce am de zis. Schimb politicos subiectul…din astea).

Dacă rapportul se rupe sau scade temporar, se va reconstrui înainte de a reveni la oferirea de feedback.

  • Informații bazate pe simțuri

Vom urmări să comunicăm numai ceea ce am perceput cu organele de simț. În locul criticii, vom împărtăși ceea ce am văzut și auzit, apoi vom prezenta alte posibilități.  (Dacă ajungem aici…e ca și cum ai sta de vorbă cu înțeleptul satului, că cel din fața ta chiar pricepe ce-i zici fără să se supere.)

Fiecare acțiune este bună într-un anumit context la un anumit moment. Întrebarea este ”Ajută la atingerea scopului urmărit?”


Și de pe urma acestor două vaccinuri am avut de câștigat. TIMP în primul rând. Că nu am mai avut așa multe dialoguri interne cu ce am zis, cui, cum am zis și ce bine era dacă tăceam, că filozof rămâneam.

De multe ori mă las păgubașă. Nu mai zic nimic, ca să nu-mi dau de treabă. Și aștept cu nerăbdare, ca un cățeluș care dă din coadă, să-mi ceară careva sfatul într-o chestiune.

Vă administrați și voi vaccinurile mele?

  1. VACCINUL TĂCERE
  2. VACCINUL UȘA FERECATĂ
  3. VACCINUL MÂNECI SUFLECATE

Închei cu două axiome, cu care rezonez, care stau la baza programării neuro lingvistice.

”Nu putem să nu comunicăm”, iar ”Valoarea comunicării este dată de răspunsul primit”. 

Metaforic vorbind? Folosiți alte vaccinuri? Ați observat beneficiile vaccinării împotriva limbariței sau a sfaturilor necerute?

PS: când am pe agendă punctual despre ce să vorbesc nu am nevoie de vaccin ;). Dacă însă discuția e la voia întâmplării tre` să mă-nțep :D.

Text de Irina Schmitz, după o noapte nedormită.

Foto galeria personală, credit Mihai Răitaru

 

 

 

 

You Might Also Like

by
Gălățeancă, șoarece de bibliotecă în căutarea fericirii și a mulțumirii interioare, din generația celor crescuți cu cheia de gât, m-am aventurat de un deceniu la brațul unui olandez, născut în Spania, crescut în Noua Zeelandă, devenit antreprenor în Germania. Din 2016 ni s-a alăturat și Isabella, copilă navetistă, căreia i se vorbește în patru limbi. Sunt tare curioasă ce va urma...
  1. Reply

    Eu am fost in tinerete timida si tacuta. Dupa 30 de ani parca m-am activat. Acum nu ma mai pot opri ;))). Ce-i drept, dupa 40 de ani incepi sa te simti inteleapta si cu experienta destula sa impartasesti si altora, ca vor ca nu vor. Nu-i usor sa te abtii, dar eu mai am un vaccin: vorbele barbatului meu care imi spune ca de multe ori ma bag in vorba chiar daca nu stiu despre ce-i vorba sau am doar o vaga parere :)).

    1. Reply

      Bag de seamă că și ție îți trebuie toate trei :))))

  2. Reply

    Eu sunt pro libertate. Pro veselie. Pro miscare si imbratisari zilnice. Cu prieteni zilnic alaturi si serile cu hobby in mana sau un pahar de vin.
    Cu astea nu mai am nevoie de niciun vaccin. Limbarita e consumata cu prietenele, usa e ferecata de vin si dragostea duce la empatie si intelegere.

    1. Reply

      Da, foarte fain ai punctat. Pro viață 🙂

  3. Reply

    Esti tare simpatică și deșteaptă! 😉 Eu, dimpotrivă, sufăr de tăcere, muțenie sau paralizia limbii, deci ar trebui sa gasesc un vaccin pentru limbariță. S-o găsi sau se ia cu împrumut de la cei ce au prea mult? 😀

    1. Reply

      N-aș fi crezut asta despre tine. Bine că scrii, asta e limbarița ta :). Și eu mi-aș dori să fiu uneori mai tăcută, discretă, misterioasă…poate mă molipsesc de la tine 😀

  4. Reply

    Eu, de câteva luni, folosesc un vaccin care ar putea sta alături de ale tale pe aceeași rețetă. Vorbește / scrie dacă vrei să auzi / citești mai des despre acel subiect.

    Si uita așa am ajuns să comentez mai des pe anumite bloguri (nu mai am timp să citesc știri senzaționale îmbâcsite de negativism), să dau mai des like-uri (mi-au dispărut din feed cârcotașii), să discut mai des cu prietenii despre ce frumoasă este viața într-un oraș de provincie (am uitat de politicieni și de frustrații irecuperabili). Am început să râd mai des. Dacă dădeam peste acest vaccin în adolescență poate că acum frizerul avea mai mult de tuns.

    1. Reply

      Da, uneori și eu mă mai scald în jumătatea goală a paharului, dar am puterea să mă amuz, că îmi vine în minte refrenul Andrei; ”după rău vine bine”. Și mă ia dorul de ducă și pe mine și mă apucă un dor de viață în provincie, de aer curat, de oameni politicoși care nu claxonează. Până atunci mă mai vaccinez în capitală ;).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *