41 comments
11th April 2017
Share:

Mamele trăiesc într-o realitate paralelă, în care se cred Super Women| by Irina Schmitz

Mamele trăiesc într-o realitate paralelă, în care se cred Super Women. Asta văd eu când mă uit în jur la mamele pe care le cunosc.

Nici eu nu fac excepție. Așa că ce facem noi, aceste femei, care imediat cum devenim mame credem că ne-au intrat în dotare puteri care ne permit să mutăm luna de pe cer?

Ne trezim dese ori că clacăăăăm. Că nu putem duce la bun sfârșit tot ceea ce ne-am propus. Asta este concluzia mea după un an de maternitate. Sunt zile în care până și recompensa unui duș de 60 de secunde este o mare realizare, dar noi o vedem ca pe un eșec. Și uite așa începe cercul vicios al tânguielilor cum nu mai avem noi mamele TIMP.

Mi s-a întâmplat să mă înham la o mie de lucruri și să las neterminate 998 dintre ele. Iar văicăreala nu mi-a scutit nici urechile mele, nici pe ale lui Schmitzy, care într-un final a rupt tăcerea:

Uneori am impresia că trăiești într-o realitate paralelă. Nici n-ai dreptul să te plângi, adaugă el pe vizibil iritat.

Înțeleg că nu este curățenie în casă, dar tu ai ales această variantă. Știi de trei săptămâni că menajera vine din concediu abia după Paște.

Deci dacă vrei să fie mai curat, decât este, n-ai decât să aloci timp pentru a face curat. Puținul meu timp liber prefer să mi-l petrec cu Isabella, în loc să fac ordine prin casă. Vorbele lui sunau ca o mitralieră. Vorbește rar, dar și când se pornește … pfiu!

Tu în schimb vrei să faci prea multe lucruri în același timp. Te plângi că nu ai suficient de mult timp pentru tine, dar ia hai să vedem:
  • Ai ales să începi formarea în programare neuro lingvistică, timp în care eu stau cu Isabella.
  • Ai ales ca atunci când doarme Isabella să înveți să scrii. Mergi chiar la cursuri ca să înveți să scrii. Acesta este timp pe care-l dedici unei noi profesii.
  • Mergi în fiecare lună la Școala de bloggeri părinți. Uite: Timp liber doar pentru tine!
  • Te mai ocupi ocazional și de tranzacții imobiliare. Asta pentru că nu poți renunța la vechiul job. Deci îți consumă tot din timpul tău liber.
  • Acum ai început sau vrei să începi să faci sales pentru o firmă de PR. Tot în timpul tău liber, ăla pe care nu-l ai.
  • În fiecare săptămână ai cel puțin un eveniment la care mergi, dacă nu cumva două sau trei, cu sau fără Isabella. Te duci o dată sau de două ori pe luna la salon. Aș spune că e tot timp liber, special pentru tine.
  • Ai vrea să mergi și la sală. Și asta ai putea, dacă ai renunța la altceva care-ți ocupă timpul liber.
  • Vrei să petrecem mai mult timp împreună. Hai să stabilim când avem amândoi timp!
  • Pe Isabella nu vrei să o înțarci, deci tot tu trebuie să-ți faci timp și pentru alăptat.
  • De gătit nici nu trebuie, că o fac eu, zilnic, deși o dată pe lună mi-ar plăcea să o faci tu.
  • Tot ce ai tu de făcut este de fapt să-i fii model Isabellei. Să ai grijă de ea. Acesta este jobul pe care doar tu poți să-l faci. Orice altceva pe lângă asta este bonus!

Creșterea unui copil este cel mai important lucru pe care un om poate să-l facă. Ți-am spus de mai multe ori că aș fi mai mult decât bucuros să preiau eu această sarcină, dacă poți tu să întreții financiar familia.

Orice altceva comes second, încheie el, în timp ce eu îmi administram doză după doză din vaccinul Tăcere.

Fața mea era așa de acră de parcă mâncasem o găleată de lămâi. Îmi era greu să-i dau dreptate, încă îmi este. Dar deep down cred că m-am întins mai mult decât mi-e plapuma, iar asta s-a transformat în marele generator de frustrări că n-aș avea suficient timp.

Chiar dacă mi-aș organiza altfel ziua, nu pot să nu mă înclin în fața mamelor care au doi sau trei copii. Dacă mai au și job, cred că trișează. Au o rețetă pe care o țin doar pentru ele. Eu una simt că m-aș sufoca. Lucrez de zor la scenarii pentru al doilea copil, dar momentan toate sunt apocaliptice, deci no way Jose!

-Imaginează-ți, se aude vocea lui care mă scoate din visare, că vin și-ți spun că nu mai pot veni acasă în fiecare zi să luăm prânzul împreună pentru că încep un nou business.

-Și apoi, când ajung seara acasă îmi dedic o oră sau două ca să-mi schimb profesia.

-Și apoi ți-aș cere să mă ajuți la ceva legat de jobul meu vechi, că nu mai am timp suficient pentru asta.

-Și la toate astea vreau să am timp berechet să-l petrec cu tine, familia și prietenii mei vechi.

-Cum ți se pare scenariu ăsta? adăugă el, de parcă mai era nevoie și de asta.

…  Zâmbesc … amar, dar zâmbesc. I`ve got the idea, răspund eu cu vocea sugrumată.

”So set your priorities better!” exclamă el mulțumit de pledoaria care mi-a închis gura.

Și uite așa, cu umerii încovoiați, capul plecat și privirea grea am trecut la reconfigurarea traseului.

Ce-mi doresc de fapt să fac cu timpul meu liber? Timpul acela pe care nu-l acord exclusiv creșterii copilei noastre? Că până una alta mi-am dat seama că nu sunt a Super Woman!

PS: Îți mulțumesc pentru vizita în casa mea virtuală. Te invit să-mi lași un comentariu un pic mai jos. Va fi prețuit și apreciat :).

Foto galeria personală, credit Viorel Pop

PS: răspunsul a venit foarte clar, câteva săptămâni mai târziu, când am rămas singură acasă cu Isabella: Inițial plecarea lui a fost pentru 2 săptămâni care s-au transformat în 3 săptămâni și un pic.

 

 

 

You Might Also Like

by
Gălățeancă, șoarece de bibliotecă în căutarea fericirii și a mulțumirii interioare, din generația celor crescuți cu cheia de gât, m-am aventurat de un deceniu la brațul unui olandez, născut în Spania, crescut în Noua Zeelandă, devenit antreprenor în Germania. Din 2016 ni s-a alăturat și Isabella, copilă navetistă, căreia i se vorbește în patru limbi. Sunt tare curioasă ce va urma...
  1. Pingback: Care este cea mai grea perioadă din viața unui cuplu? | by Irina Schmitz – Revelaţii de Părinte

  2. Pingback: #37 Inspirația săptămânii (8 - 14 apr 2017) | Cristina Oțel

  3. Reply

    Ai mare dreptate, uneori bărbații le zic de-a dreptul. Cu toate că soțul meu este acolo și mă sprijină cu tot ce poate, nu este genul care să meargă prin învăluire și fix asta mi-a zis acum câteva zile când i-am spus că mă simt copleșită: “Tu ai ales să le faci pe toate. “. Mai zi ceva…

  4. Reply

    Foarte fain! Ce sa-i faci, asa e cu femeile astea care nu se multumesc sa fie doar mame, fie si ele cele mai tari . Si eu simt nevoia de alte activitati pe langa mamicie si de multe ori raman cu nevoia …ti-a zis-o al tau sot! :))

    1. Reply

      Mi-a căzut mie fața atunci, dar ce multe revelații am avut în ultimele 36 de ore! Mă bucur că mi-a zis-o 🙂

  5. Reply

    V-ați uitat prea mult la telenovele cu mame casnice, cu floricele pictate pe unghii, cu joburi online lipsite de responsabilitate, cu ochii pe bone să nu ridice privirea la soți și cu copii care au crescut într-un episod cât alții în 5 ani.

    Ia scrieți voi mai des despre cum e să fii mamă în realitate 🙂 și poate revine soarele în familiile noastre.

    1. Reply

      Ieri am stat 6 ore pe net :)))). Azi, că mi-am dat seama, mi-am pus alte lucruri în program. iar timpul pe net l-am redus la 2 ore!!! Am frecat WC-urile, băile, am făcut curat în bucătărie de două ori, am alăptat 60 de minute. E 17:31 și încă nu am făcut duș :))))). Bona noastră e trecută de 50 de ani, dar ca o adevărată doamnă este în concediu. Așa că mă duc la aspirat, în timp ce Schmitzy și Schmitzulina se plimbă pe afară. Le-am zis să-mi aducă o ciocolată :))))

  6. Reply

    Exact la fel e și la noi. Și eu mă plâng că nu-mi ajunge timpul, dar vreau sa fac și timp special cu copiii și activități cu ei (pe rând, dacă se poate:)), să le gătesc sănătos, să am timp pentru proiecte, hobby-uri, să învăț chestii noi, să evoluez profesional, să petrec și timp cu soțul, să am și grijă de mine, dacă se poate și o cafea cu o prietenă, ar merge și puțin sport:)))))

    1. Reply

      Daaaa…de ieri am început să-mi notez ce fac și intervalele de timp. La sfârșitul zilei am tras linie și am realizat că am petrecut 6 ore la laptop. Iar eu credeam că nu am timp pentru mine :)))))))). Așa că am trecut la reconfigurarea traseului. Să fac altceva, în ălea 6 ore că să mă simt mai bine…cică asta este una dintre condițiile pentru a fi fericiți, să facem lucruri care ne plac 🙂

    • anca
    • 13th April 2017
    Reply

    Oh, daca ar fi atat de simplu, asa cum zice sotul tau! Din pacate asta cu prioritatile e adevarata, probabil noi avem alte asteptari de la perioada in care stam acasa cu copiii. Eu imi imaginam perioada asta ca pe o vacanta continua, in care o sa am timp de tot felul de capricii si leneveli: plimbari prin parcuri, stat la terase, etc. Cand mi-am dat seama ca aproape trecuse concediul de maternitate si trebuia sa ma intorc la munca, am realizat ca nu bifasem nici jumatate din ceea ce imi imaginasem ca o sa fac. Pe atunci nu stiam ca piureul de legume va deveni cea mai importanta ocupatie a mea, dupa alaptat 🙂

    1. Reply

      Eu nici nu-mi pot imagina să merg la servici. De asta am pornit-o pe cont propriu din 2014. Iar în 2015 am rămas însărcinată, deși putea să se întâmple încă din 2009. Dar abia după ce am renunțat la frica zilei de mâine și la a avea încredere în mine și creativitatea mea m-a ales fiică mea să-i fiu mamă :)))). Să-ți mai spun că ieri după ce am tras linie am realizat că am petrecut 6 ore la laptop?

    • Raluca Loteanu
    • 13th April 2017
    Reply

    Cred ca la fel mi-ar spune si Adrian, sotul meu, daca ar avea ocazia. Vad o multime de lucruri in acelasi timp si apoi ma plang ca nu am timp. Iar el chiar ma ajuta enorm, nu stiu ce m-as face fara el! Chiar ar trebui sa imi mai resetez si eu prioritatile…

    1. Reply

      Daaaa. Eu mi-am dat seama că vreau să mă culc la 10. Cât am respectat programul de somn am făcut față cu brio zilei ce-a urmat. Isa se culcă la 8, el pe la 9:30. Apoi ei sunt fresh la 6 am și eu bântui legănându-mă ca o trestie după doar câteva ore de somn. This got to change!

  7. Reply

    Sotul tau pare frate cu al meu :)). Si ce ciuda mi ca au dreptate! Cat despre al doilea copil, I feel you. L-as vrea, dar parca nu inca. Asa cum la primul nu ar fi fost niciodata momentul potrivit, fix acelasi lucru e valabil si la al doilea. Cu intarcarea e aceeasi poveste: parca as vrea, dar nu inca.
    Adevarul e ca am vrea sa facem multe si ne trezim ca ziua are numai 24 de ore in care ar trebui sa intre si un somn decent.

    1. Reply

      fix aceleași discuții avem și noi…Și la primul copil au fost. Legat de al doilea iar sunt, eu sunt cârcotașa evident. Cu înțărcatul iar nu știu cum să fac…deci ce mai…viață la indigo

  8. Reply

    Barbatul tau are dreptate, desi e enervant, dar chiar are. Sa ne dea putin din zen-ul lui si noua!!!

    1. Reply

      Mi-e drag de el. Acum deja doarme. Și el și copilul iar eu ar trebui să-mi termin lista lungă de to do-uri :)))). Nici nu l-am lăsat să facă ordine în bucătărie 😉

  9. Reply

    La primul copil m-am dus in extrema cealalta. Mi-am plus clase la 7.30 dimineata, ca pana se trezea galusca sa fiu acasa si sa prind sotul chiar inainte sa plece la munca. Niciun eveniment, proiecte foarte putine, aproape zero. Am redus totul si nici asta nu a fost solutie. Am am gasit o metoda mai eficienta. Ne anuntam unul pe celalalt unde se trage linia. Trecem o data prin filtrul personal, punand familia pe primul loc si apoi prin filtrul relatiei. La final, ce este mai important? Asta este intrebarea. Ce are prioritate in fata a ce.

    1. Reply

      Exact. Asta uitasem eu. Care-i prioritatea! Tot eu sunt prioritatea, dar eu în rolul de mamă :). Și cum rolul e nou, mai uit :)!

  10. Reply

    Asa e! Femeile, in general, pun foarta multa presiune pe ele insele. Traim sub zodia lui “trebuie”. Cand, in realitate, nu trebuie! Pe de alta parte, este normal sa iti doresti mai mult timp liber pentru tine, iar ingrijirea unui copil este o responsabilitate enorma, consumatoare de energie & timp. Din pacate, sa nu uitam si faptul ca traim intr-o paradigma sociala individualista, marcata de valorile capitalismului, in care mamele sunt singure cu puii lor, nu exista vreun surogat social pentru “trib”, nu exista centre comunitare pentru parinti, nu prea mai exista “familia extinsa” care sa te ajute sa cresti copiii. Din punctul meu de vedere, ambele aspecte (presiunea & paradigma) sunt de luat in seama!

    1. Reply

      Eu mi-am dorit să nu apelez la familie pentru a-mi crește copilul/copiii. Îmi asumasem acest lucru. Sigur, câteva intervenții, din partea familiei, sunt de bun augur pentru viața de cuplu în special dar să pentru autonomia copilului. În același timp soțul meu este foarte implicat în creșterea celei mici, dar el nu este român :). Am realizat în acest interval de 24 de ore, de la discuția de aseară și până în prezent, că am nevoie să văd concret că iese ceva din mâinile mele. Că dacă mă uit că am făcut de 3-4 ori ordine în bucătărie, în aceeași zi, la interval de câteva ceasuri și că la cină i-am oferit fiicei mele 5 tipuri de mâncare ca în cele din urmă să-l accepte abia pe al 6-lea, că m-am jucat, am țopăit, am dansat, am sortat haine, am întins haine, am strâns haine….mi se pare că nu am făcut nimic. Și tot nimicul acesta îmi umple ziua, iar eu aș vrea să fac și alte nimicuri, cu oameni mari, sau cu oameni mari pe care să nu-i deranjeze prezența unui copil :).

  11. Reply

    I feel, you, sister! Si eu ma bag intr-o mie de chestii si pe urma ma plang ca nu mai e timp. De mine, de cuplu, de, de, de. Foarte tare domnul sot, nota 10!

    1. Reply

      Este ancora mea în realitate :))))

  12. Reply

    Mie mi se pare destul de fain ca e acolo cineva care sa-ti spuna lucrurile astea fix asa. Sec, sincer, it is what it is, asa sta treaba in momentul asta si nu altfel. Insa lucrurile nu vor fi mereu asa, se va gasi timp si pentru restul, cu copii viata e mereu in schimbare, etapa dupa etapa. 🙂

    1. Reply

      Da, apreciez franchețea lui. Logica lui. Cât despre etape, cum îmi pun un pic de ordine în program, intrăm într-o nouă etapă și trebuie să implementez soluții noi.

  13. Reply

    Sincer?
    Eu nu cred că soții sau copiii au inventat zilele din martie, ci femeile și le-au dedicat.
    Nu sunt mulți care să vadă ce face o femeie-mamă.
    Eu, copilul cel rău al familiei, am înțeles lacrimile mamei, abia după 28 de ani, când am devenit mamă.

    1. Reply

      Da…și mie mi se pare incredibil de câte ori fac ordine în bucătărie de când sunt mamă. De cât timp petrec încercând să scot petele de pe haine. Iar de întins rufe…nici nu mai zic. Am zis că vreau Trocken. Să le scot gata uscate! Astea par lucruri lipsite de importanță și sunt cele mai mari consumatoare de timp. De asta mi-aș dori o menajeră prezentă zilnic la noi. Doar să se ocupe de bucătărie și haine … spălat, uscat, călcat și pus la locul lor.

  14. Reply

    Mi-am pus si eu intrebarea de la final, dar zau ca nu am gasit inca un raspuns stabil 🙁

    1. Reply

      eu azi am început să mă cronometrez și să-mi notez ce fac de fapt cât e ziua de lungă. După 7 zile o să trag o linie :))))) AM emoții deja!

      1. Reply

        Foarte bun exercițiul și nu multă lume are ”stomacul” să îl ducă până la capăt. SUnt foarte curioasă la ce concluzii ajungi. 🙂

        1. Reply

          Deja am tras vreo două 😉

  15. Reply

    Ce voiam sa spun, de fapt, si nu am spus anterior, este ca toate avem tendinta de a ne supraincarca, chiar cu tot ajutorul sotului din dotare. Si mie cateodata imi trage semnale de alarma si imi spune ca prea vreau sa le fac pe toate deodata. Lucrez la asta, dar e greu, sunt control freak….

    1. Reply

      ei au altă structură…se pot gândi la un singur lucru, doar la un singur lucru…noi…nuuuuu

  16. Reply

    Programul zilei de ieri:
    7.30 trezirea, spalat, imbracat toata familia, pregatit mic dejun, mancat, plecat dus la scoala copiii, eu la birou
    09.30 – 14.00 – birou, serviciu part time (nu mai detaliez, ca nu are sens)
    14.00 – plecat de la birou, tras o fuga la Lidl, facut cumparaturi, luat copiii de la scoala la ora 15.00
    15.30 – 17.30 – pus masa, strange masa, bagat 2 transe de rufe la spalat, intins rufe afara, raspuns la niste mailuri, tocat carne, pus la congelator.
    17.30 – 19.45 plecat cu unul din baieti la fotbal (ta’su vine cu tura a doua cu celalalte, sunt in grupe si la ore diferite:))) am avut in acest interval timp de dragaleala cu unul din copii la dusn si la intors in masina, si cca 40 minute am citit si stat pe fb
    19.45 – 21.30 pregatit cina, strans masa, bagat a treia tura de rufe (pe care le-am intins in dimineata asta), spalat copiii si pe mine
    21.30 – 22.00 pana au adormit baietii am citit in camera lor 30 minute
    Timp pentru businessul propriu si blog ieri??? Nimic, nada, zero.

    Si zilele alterneaza cam in acelasi ritm. Duminica mai apuc sa rup o ora doua sa mergem in parc sau sa citesc mai mult.

    1. Reply

      du-te tu de aici! Deci asta fac. Umblu cu ceasul ăla pe care-l foloseam la alergat și mă cronometrez să văd ce fac toată ziua!

  17. Reply

    Irina, I feel you sister. 🙂 Dar sa stii ca sotii fac ce pot ei mai bine si mai mult. Chiar ne sustin neconditionat. Si sunt buni observatori din exterior. Deci chiar te-ai inhamat la prea multe. Zic din experienta. Eu ma simt epuizata sub volumul de munca ce mi l-am impus…dar ma opresc. Uite, saptamana asta sunt in vacanta. Ma ocup de casa, copii, de mine si de blog. 🙂

    1. Reply

      Face o treabă incredibilă…mă scoate din rahat de multe ori. Îmi place metodica asta a lor. Se gândesc la un lucru doar. Fac un lucru doar. Ce mi-aș dori să trăiesc și eu în liniștea din capul soțului meu. Mai am de meditat și prioritizat până atunci 😀

  18. Reply

    Știi …uneori eu sunt cealată voce ( aia care enumeră). Și așa este – prioritizarea, bat-o vina!:)

    1. Reply

      Da…acum aș putea să fac curat în bucătărie, dar blogul…cere atenție când doarme Isabella, că dacă e trează, nu pot să stau la laptop :), dar curățenie în bucătărie…merge…mai greu, dar merge

  19. Reply

    Soțul tău este vorbit cu al meu? Nu fac atâtea lucruri, însă nici nu aș putea cu doi copii. Scriu, fac curățenie, duc copilul mare la școală, alăptez bebelușa, și câte mai fac nici nu mai știu.

    1. Reply

      Chiar acum mi-am surprins iar gândurile. Înainte de a mă așeza la laptop.
      A adormit cu o oră mai târziu pentru că este el acasă. E ok să lucreze și de acasă, dar asta mi-a dat mie programul peste cap, adică ei și mie implicit.
      Dimineață am stat o oră în bucătărie și nu prea se vede, mai am de stat încă pe atât.
      La spălat nu am pus încă, pentru că a venit ea după mine și mi-a amestecat hainele în timp ce le sortam și le dădeam cu Vanish. Am o întâlnire la 12:00 la care nu prea pot să ajung, că el pleacă la sală și Isabella doarme. Nu vreau să o trezesc, iar dacă se trezește trebuie să-i dau de mâncare, iar asta durează cam o oră. O să par neserioasă, dar mă bucur că o am pe Ileana parteneră și se duce ea.
      Acum am mâncat și eu repede….ouă ochi și pâine cu gem…de asta am avut poftă. Dau fuga să pun rufe la spălat și să-mi fac duș…mă simt fugărită…aș vrea în schimb să-mi beau a doua cafea și să citesc ceva, picior peste picior.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *