6 comments
18th June 2017
Share:

Azi am primit un newsletter. Am dat click pe un singur link. Că asta mă interesează acum. Să-mi găsesc un mentor. Iar ieri, într-un mediu tare mișto, despre care o să vă povestesc altă dată, în timp ce-mi ascundeam lacrimile, că joc bine rolul de femeie puternică, am afirmat:

 ”Îmi doresc enorm de mult un mentor. Am obosit de atâtea căutări”.

-Cineva în carne și oase care să mă ia sub aripă, pentru o vreme, până ajung la excelență într-un anumit domeniu, domeniu pe care-l știu. Aș vrea totuși să fie o ea, o femeie care să fie mamă, soție și antreprenoare în același timp. (O să-i scriu lui Moș Crăciun cu ocazia asta, că deja am pus ochii pe două).

Răspunsul suna cam așa:

”Nu vreau să te perii, dar cred că e timpul ca tu să fii mentor. Ești acolo! Ai ajuns!”

Mi-a venit ideea să-mi citesc ultimele trei articolele ”featured” și să văd ce lecții pot învăța din ele. Oare pot să fiu propriul meu mentor între timp? În ce domeniu?

Așa că în ordinea descrescătoare zilei în care au fost publicate here we go:

3. Viața bate filmul

Ziceam așa: …”Mie nici nu-mi vine să scriu atunci când îmi merge bine sau când sunt bucuroasă, că în adâncul sufletului meu cred că mă laud. Așa că nu zic nimic.
 
Iar când sunt tristă, rup pixul și netul în două cu frământările mele. Și culmea. Oamenii sunt sătui de știrile de la ora 5, cel puțin cei din on line.”…

Lecția 1 se transformă în țel:

De azi, scriu și când sunt bucuroasă, pentru că succesul altor oameni mă inspiră. Despre ei nu cred că se laudă, așa că de ce aș crede asta despre mine?! Deci articolele, în care descriu despre cum am trecut eu peste cine știe ce obstacol, pot inspira la rândul lor.

2. Fericirea din banca rușinii

Și azi, după doi ani, sunt recunoscătoare că am avut șansa să fiu lovită cu pietre:

”…

–Perfect! Luați în mână o piatră. De orice mărime. Să fie perfectă pentru a ochi o țintă. Da? E simplu până aici?

-Daaaa!

-Eu nu mă pricep la aruncat, dar mă pricep la fugă. Când dau eu startul, vreau să mă ochiți pe mine! Vă asigur că sunt foarte rapidă și mă feresc foarte bine! …”

Lecția 2 este o constatare și o promisiune:

Vorbele au o putere năucitoare. Ele mi-au dat aripi să mă autodepășesc și nu o dată m-au pus la pământ. Iar atunci când vin de la un grup de persoane impactul este și mai puternic. De la urale la miștouri, de la încurajări la critici, grupul conduce detașat. Cuvintele sunt precum hrana, iar asta s-a demonstrat științific, nu-i vreo metaforă folosită de mine ca să subliniez ce-am zis mai sus.

Așa că voi continua să mă implic în educația celor mici și nu numai. Îmi place la nebunie! Sunt în flow când o fac.

1. De ce bărbații se despart de femeile perfecte?

Îmi amintesc și acum cu ce eram îmbrăcată când am auzit vorbele ”we need to talk …”

…”Îl sperie ceea ce simte pentru tine. Simte să o ia la fugă, dar  în același timp stă și luptă cu incertitudinea lui, atât de puternice sunt sentimentele lui pentru tine”, îmi spune ea în română când ne luam la revedere.

”Dă-i ce ți-a cerut! Timp”, a adăugat psihoterapeuta.”…

Lecția 3 este ca un fel de diplomă de absolvire.

După nenumărate relații eșuate am avut prezența (deși pe vremea aia habar nu aveam de awarness și mindfulness) de a nu reacționa într-o situație care-mi ”dădea dreptul să o fac”(că-s moldoveancă și chiar au fost vremuri în care eram tare iute la mânie). Am strâns foarte multă experiență la acest capitol așa că n-o voi ține pentru mine, ci voi scrie despre asta.

Mă felicit și acum că mi-am luat toate restanțele și am absolvit cu brio atunci când vine vorba de relația de cuplu. Altfel, cred că nu aș fi cunoscut privilegiu de a fi mamă. 

Faptul că sunt în aceeași relație de un deceniu, nu-i chiar de ici de colo, a presupus și presupune multă muncă și mă pricep la asta.

Deci putem reuși fără un mentor?

Din ce observ eu până acum, adică în ultimii 38 de ani, a fost mai ușor cu mentor. Am avut doi mentori, iar în perioada aceea am cunoscut o creștere vertiginoasă pe plan profesional.

Și în ceea ce privește relația de cuplu am avut și aici un mentor. Iar la acest capitol cred că am prins ideea și știu cum să păstrez cursul relației, chiar dacă mentorul meu s-a stins din viață mult prea devreme.

Iar acum am ajuns în punctul acela unde admir mult două femei antreprenoare. Poate-s eu mai de modă veche, dar mi-ar plăcea ca la biografia mea să fie trecut: ”A fost influențată de X-uleasca și X-uleasca și a influențat pe următorii Escu”.

Voi cum simțiți? Aveți această nevoie, de ghidare și feedback din partea unui mentor? Sau vă bazați doar pe propriile resurse interioare?

Text de Irina Schmitz (Schmitza se sfătuiește pe Facebook) după ce m-am prins că pot să-mi fiu mentor cel puțin într-o direcție. Au mai rămas două!

You Might Also Like

by
Din tabăra femeilor, aproape arogante, am început de un deceniu să trag cu ochiul și-n alte taberele: cea a femeilor altruiste, a mamelor de tot felul, a părinților generației mele, și mai nou în tabăra antreprenoarelor de succes. Tot în ultimul deceniu am făcut cel mai mare salt la nivel de identitate. Iar de un an am învățat, după eșuări repetate, ce înseamnă respectul și care este puterea momentului prezent. Lumea zice despre mine că aș avea simțul umorului, că-s directă și că nu mă supăr pe om ca măgarul pe sat. Îmi administrez zilnic cele trei vaccinuri care mă ajută să fiu mai respectoasă și mai atentă.
    • Oana
    • 20th June 2017
    Reply

    Până acum nu m-am gândit la a avea un singur mentor, mereu m-am uitat la cum fac unii şi alții treburile, mai bine decât mine. Dar poate asta mi-a aprofundat lipsa unei direcții clare şi a încrederii în sine. Acum însă, la 32 de ani, mi se pare că sunt cam “bătrână” să mă gândesc la un mentor…am prea multe prejudecăți de care trebuie să mă debarasez.

    1. Reply

      Spor la debarasat. Eu am 38 de ani și deja am ochit pe următoarele două. Acum tot ce trebuie să fac este să le contactez 🙂

  1. Reply

    Sifonierul tau tot mai este dornic sa ne facem de cap? Pai… gata, ne facem timp 🙂

    1. Reply

      end of July 🙂

  2. Reply

    Da, Irina, eu mi-am dorit mult un mentor. Vreo 6 ani, asa. Simteam ca trebuie sa vina cineva strain, pe care sa-l admir, sa-l urc pe un piedestal…care sa ma impinga de la spate si sa-mi dea solutii la toate problemele. Visam sa intalnesc un om care sa-mi arate cum sa ma schimb, ce sa fac, incotro sa ma indrept sa fiu mai buna. Chiar m-am intalnit si cu un coach de vreo doua ori, da pentru asta tre’ sa scoti ceva bani si simteam ca nu-mi poate deveni… mentor. Asa ca n-am gasit nici un mentor. Am deschis ochii si am luat o pauza. Am inceput sa observ, sa fiu mai atenta. Sa invat singura. Inca mai fac asta. Imi place mult tot ce scrii!

    1. Reply

      Ce impact au avut vorbele tale: ”Am deschis ochii și am luat o pauză”. Asta am făcut și eu de multe ori. Dar după fiecare pauză au fost perioade minunate și rodnice. Te pupic și abia aștept să ne revedem. Nu ai uitat sper de șifonierul meu și Prosecco ăla ;).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *