No comments
29th September 2018
Share:
Roluri/Misiuni/Acceptări/Perfecțiune

Anul analizelor, acceptărilor și ajustărilor

 Analize -> Acceptări -> Ajustări

Anul 2016 a fost un an trăit foarte conștient. Cel mai conștient. Mai conștient decât toate celelalte la un loc. Să acceptăm că viața noastră, de cuplu, s-a schimbat profund, urma să ne dăm seama abia prin 2018.
Și ce l-a făcut pe 2016 așa special?
Că m-am îngrășat peste 7 kilograme în trei luni, că am născut-o pe Isabella, primul meu copil, că era să dau ortul popii, și nu doar eu ci și fiica mea, nepoata mea și taică miu (și toți în contexte și momente diferite), că am început să alăptez, sunt doar câteva lucruri care m-au făcut să afirm ce-am afirmat.
A trebuit să accept că viața mea este cea prezentă și nu cea care a trecut și nici cea care va urma, iar asta n-a fost chiar simplu de făcut.

Înainte de fiecare Acceptare a fost câte o Mare Confruntare. Nu-i o regulă, ci o constatare.

Recunosc că atunci când Isabella a împlinit 6 luni jumate, adică atunci când a început să meargă de-a bușilea, am dat nas în nas cu primele provocări ale maternității. Până atunci am simțit și nu prea, că am copil. Nu au fost multe constrângeri. Doar de alimentație, mișcare, somn neîntrerupt și timp petrecut cu soțul meu.
Așa că, după ce m-am tânguit în stânga și în dreapta că mi s-au descărcat bateriile, mi-am dat seama că viața mea nu va mai fi ca pe vremea când nu eram mamă. Fie vorba între noi, nici nu-mi doresc. Așa că ușor, ușor am acceptat că sunt mamă, că sunt competentă și capabilă să mă ocup de creștere fiicei mele, fără să apelez prea des  la ajutoare.

Confruntarea a scos la iveală multe conflicte interioare și doar Analiza le-a triat și pus pe căprării

Culmea culmilor este că maternitatea mi-a pus pe tavă relația cu părinții mei. Nu știu dacă a fost și un soi de gelozie pe sora mea, care se bucura de atenția lor zi lumină. Mi-a fost greu să accept că ai mei nu-s lângă mine, în cele mai importante momente din viața mea, ca proaspăt mămică.

Din senin, de fiecare dată când rosteam cuvântul mama și tata, deși făceam referire la mine sau soțul meu, fețele părinților mei îmi apăreau în minte. Lipsa acceptării că ai mei nu-s lângă mine a scos la iveală tot soiul de conflicte nerezolvate dintre noi. Au fost chiar și o serie de confruntări care ne-au mai zdruncinat un pic și așa șubreda relație.

Și cum analizam eu prin dioptriile de mamă de data asta, cei 16-17 ani pe care i-am petrecut în compania alor mei, am înțeles în sfârșit că omul este mai mult decât suma comportamentelor lui și că mereu facem cele mai bune alegeri cu cele mai bune intenții.

Cele mai tari lucruri pe care le-am făcut în 2016 au fost la interior.

Am încetat să mă mai ascund după zicale care mă erodau pe dinăuntru:
”Timpul le rezolvă pe toate”. Bullshit! Eu le rezolv pe toate, în timp, dar timpul, itself, nu rezolvă nimic.
”Omul își alege prietenii, dar nu-și poate alege părinții sau familia”. Ba chiar ne alegem părinții și facem parte din familiile pe care noi le-am ales, înainte de a ne naște.
”Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”. Ei bine, orice nărav poate fi lepădat. I`ve been there, done that!

Așa că pe un ton elegant și plin de blândețe, și fără nicio urmă de ironie, am constatat că:

– ”Omul le rezolvă pe toate, în prezent, cu dedicare și implicare, cu efort conștient, și chiar cu sprijinul altor oameni”;
– ”Negarea familiei, sub orice pretext, neagă de fapt o parte din noi, care este în strânsă legătură cu cele mai vulnerabile părți ale noastre, care sunt în seva noastră, adânc înrădăcinate și care într-un fel sau altul ne definesc; neacceptându-ne rădăcinile înseamnă de fapt că nu ne acceptăm pe noi în totalitate, partea noastră mai puțin frumoasă, acea parte întunecată/slabă/fricoasă/răutăcioasă/dominantă/vulnerabilă/invidioasă/etc”:
Un lucru pe care l-am aflat și înțeles abia după ce am devenit mamă, a fost că ne alegem părinții dinainte de a ne naște. Pe mine m-a contrariat acest lucru când l-am auzit prima dată. Apoi am tot citit pe această temă și după ce mi-am privit copila și felul cum descoperă și explorează lumea, mi-am dat seama că prima ei hartă este conturată de energia pe care o emană cei cu care intră în contact. Când voi înțelege acest fenomen în profunzime, probabil că voi detalia, momentan mai pot adăuga că fiica mea are amintiri din viața intrauterină și a simțit cot la cot cu mine toate trăirile, multe cu care nu mă mândresc, pe care le-am avut timp de 41 de săptămâni.
– ”Orice nărav se schimbă, unele mai ușor altele mai greu, depinde de vechimea lor și de munca pe care o punem în a le schimba, deoarece creierul este plastic și orice autostradă din creierul nostru care duce către o destinație ce ne sabotează fericirea poate fi complet ”dărâmată” și în locul ei putem construi, ce-i drept cu efort conștient, una funcțională, care duce la noua destinație propusă.

După triaj, a urmat partea cea mai solicitantă cu Adaptările & Ajustările

Adaptarea la viața de mamă full time a fost și încă este plină de provocări.
-Ce poate fi așa de complicat să stai toată ziua cu ochii după un copilaș?! E chiar plăcut! Ei bine, nu-i tot timpul chiar numai lapte și miere. Isabella a apărut în viața mea târziu, la aproape 37 de ani, iar eu eram o femeie care avea multe tabieturi.
Și deși se crede că cel mai puternic instinct al omului este cel de supraviețuire, de fapt ”cel mai puternic instinct este să ne menținem în limitele a ceea ce ne e familiar” afirma Virginia Satir după ani și ani petrecuți în compania clienților ei în timpul orelor de terapie.
***
Isabella, draga mea fetiță,
dă-mi voie să fac o paranteză, ca să pricepi și tu când vei citi.
Lumea zice că atunci când ai un copil te simți împlinit. DAAAAA! Lumea are dreptate de data asta. Chiar apar niște sentimente, unele se nasc, altele se amplifică, pe care nu mă voi strofoca acum să le numesc, care ne-au făcut să ne simțim în al nouălea cer din momentul în care te-ai născut.
Sunt însă niște momente, măi draga mamei dragă, presărate printre cele în care ne simțim beți de iubirea pe care ți-o purtăm, în care ne e dor de obiceiuri care ne făceau fericiți înainte ca tu să te naști:
  • să mergem la sală, unde ne petreceam timpul de 5 ori pe săptămână, între 6:30-8:30 am;
  • să mergem la cinema, la VIP, unde evadam printre imagini, prosecco și popcorn;
  • să citim în gând, o carte, care să nu fie de povești;
  • să dormim opt ore neîntrerupte;
  • să stăm tolăniți pe șezlong la mare.

Așa că de când ai luat-o la galop, ne tot adaptăm. Tot renunțăm la ceea ce ne era familiar. Că ce crezi?! Suntem tare creativi :))). Unde mai pui că primele 6 luni au fost chiar piece of cake. Ne-ai dat timp să ne obișnuim cu prezența ta. Ba chiar avem puterea să râdem, chiar dacă picăm lați după ce stăm o zi întreagă cu ochii pe tine, că viața nu ar avea niciun sens fără prezența ta. Nici nu știm cum am trăit până să vii tu :)))). Și nu, nu fac mișto! Am închis paranteza.

În tot cazul, dacă reușim să scăpăm și de sentimentul de vinovăție, care apare atunci când vrem să facem ceva care nu implică prezența ta sau aprobarea ta, vom ajunge să devenim niște părinți extraordinari.

Acum suntem pe cale să acceptăm că fără ca noi, părinții, să fim fericiți, independenți și ”liberi” nu putem să creștem un copil fericit, independent și liber, însă mai avem o pâine de mâncat până ajungem să integrăm treaba asta în cele mai ascunse cotloane ale minții noastre.

”O singură ambiție este legitimă, aceea de a fi mai buni”, în cazul meu, mai blândă.

Nu mai știu cine a zis asta, dar are sens.

 



You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.