10 comments
30th April 2017
Share:

De ce bărbații se despart de femeile

perfecte? | by Irina Schmitz

Îmi amintesc și acum o seară de vineri. Cea din 28 martie 2008. Abia venisem de la birou. Mi-am pus șorțul peste costumul de corporatistă și am pus de-o ciorbă rădăuțeană.

Nici nu apuc bine să aprind aragazul că vorbele lui mă fac să-mi reconfigurez traseul spre sufragerie.

”We need to talk”, îmi zice el cu privirea rătăcitoare și vocea aproape stinsă din pragul ușii de la bucătărie.

Mi-am scos șorțul și am revenit la statutul de divă. Cu un zâmbet forțat m-am așezat lângă el pe canapea. Nici prin cap nu-mi trecea despre ce vrea să vorbim, dar nu părea a bună. Fără alte pregătiri îmi spune:

”Nu mai putem fi împreună”. Vorbele în sine mi-au provocat sângerări în urechea internă, zâmbetul mi-a înghețat, iar picioarele mi-au luat-o în drum spre frigider. Aveam nevoie de un pahar de vin.

…..

În gândul meu o serie de cuvinte fără perdea se perindau!  Mă voi rezuma doar la WTF?! De unde vine chestia asta? Relația duduie! Abia ne-am întors din concediu! Nu am văzut niciun semnal care să anunțe că am avea probleme! Nici măcar unul! Vocea mea interioară scana ultimele șase luni. Perfecte! Cât de oarbă să fi fost? Cât de îndrăgostită? Cu toate astea TAC.

Hooo! Stai un pic! Care-i motivul? Unul singur îmi trece prin cap așa că-l întreb:

”Ești homosexual?”

”Nu”, zice el păstrându-și calmul.

”Păi care-i motivul”, întreb eu cu o urmă de relaxare, pentru că orice altceva părea rezolvabil?

”Nu te mai iubesc”, răspunde el într-o engleză al naibii de perfectă. În timpul ăsta mă scălda cu o privire caldă iar mâna lui o atingea ușor pe a mea.

…..

Apelez la raționamentul care vroia s-o ia la galop. Ce văd? Îmi arată că mă iubește și îmi spune că nu mă mai iubește. Nu-i ăsta motivul. În loc să-l confrunt am decis să mai beau o gură de vin ca să nu se vadă că înghit în sec în timp ce-mi vinde gogoși.

Trăgeam din țigară și îmi făceam bagajele în gând. Afară se întunecase deja. Brusc mă revolt și articulez ”eu nu plec nicăieri în toiul nopții, mâine dimineață mă mut la mine în apartament. Poți să mă duci tu, sau iau un taxi? ”

”Te duc eu. E ok să ne oprim mai întâi la service-ul auto ca să mă ajuți cu traducerea?” mă întreabă el de parcă și uitase despre ce vorbeam.

”Sigur” zic eu aproape mirată. Trăiam cea mai neobișnuită despărțire din viața mea. Mi se dădeau papucii și nici măcar nu făceam o scenă, așa cum văzusem eu în toate filmele.


…..

Am împachetat tot. N-am lăsat în urmă nici măcar o agrafă de păr care să-i amintească de mine.

Nu am dormit toată noaptea. I-am auzit respirația liniștită. Nu pricepeam nimic. Cum poate să mă mintă pe față? Să-mi arate că mă iubește în timp ce-mi spune că nu mă mai iubește? Am decis să accept această minciună și să-mi văd de drum. N-ar fi fost prima dată când aș fi luat-o de la zero. Ba chiar eram expertă! Așa că am împachetat tot. Nu am lăsat în urmă nici măcar o agrafă de păr care să-i amintească de mine. De fapt nu vroiam să am vreun motiv să-l mai caut. Auzi tu! Să nu mă mai iubească! Ce-mi lipsește domle`? Că autonomă sunt. Frumoasă sunt. Auzi?! Știi ceva. Nici măcar nu contează! Next!


Am fumat multe țigări după ce am revenit în apartamentul meu. Reconstruiam ultimele 6 luni. Ce semnale au fost și nu le-am văzut? Că o femeie știe când relația nu merge! SIMTE! Așa nesimțită și sigură pe mine să fi fost?

”Ce faci?” se aude vocea lui care mă salvează din oceanul întrebărilor fără răspuns.

”Îmi fac ordine-n gânduri” îi spun eu ferm.

”Aaaa, ok! Good night then!

”Have fun!” îi zâmbesc eu amar, auzind zgomotul pe fundal din Pub-ul preferat.


A mai urmat o noapte de nesomn. Spre prânz eram deja amorțită de atâta ridicat din umeri și sprâncene.

”Ce faci?” vin vorbele lui ca un masaj mult așteptat.

”Hmmm…”

”Ți-e foame?”

Mâncare? Mamă, mamă, nu mai mâncasem de vineri de la prânz. ”Nu mi-e foame, dar bine că mi-ai amintit.”

”Păi hai să mergem să mâncăm împreună”. ”Vrei să vin să te iau?”

”Ok, spun eu în drum spre duș”.

”Motivul ăsta pe care mi l-ai băgat să știi că nu prea ține. Nu te întreb încă o dată care este, dar de iubit mă iubești. Și-n română și-n engleză. ”

”Nici eu nu știu exact”…

”Eu sunt închisă ca la Fazan, de vineri. Mai că aș merge la un specialist să-i cer părerea, îmi iese porumbelul pe gură.”

”Găsește unul vorbitor de engleză și mergem împreună.”

WTF? Vrea să mergem la psiholog împreună? Uite trenul!

”Ok, zic eu!”


”Îl sperie ceea ce simte pentru tine. Vrea să o ia la fugă, dar  în același timp stă și luptă cu incertitudinea lui, atât de puternice sunt sentimentele lui pentru tine”, îmi spune psihoterapeuta în română, când ne luam la revedere.

”Dă-i ce ți-a cerut! Timp”, a adăugat ea.

Și i-am dat. Timp. Și deși mi-a dat cheia de la apartamentul lui înapoi, n-am dat năvala imediat în casa lui. Am așteptat câteva zile să-mi ling rănile. Că a fost chiar nasol când am despachetat. Apoi mi-am făcut curaj, am împachetat totul la loc, și l-am invitat să vină să mă ia.

Iar peste doar câteva zile îi cunoșteam prietenii de pe meleagurile nemțești. 18 luni mai târziu mă cerea de soție. Și așa am ajuns ca azi, nouă ani mai târziu, să fim deja de mai bine de un an părinții Isabellei.

Concluzia mea este că bărbații nu se despart de femeile care se dovedesc perfecte. Și putem fi imperfecte câtă vreme suntem perfecte fix atunci când e nevoie.

Și acum mă uimește reacția pe care am avut-o în seara aceea. Ne mințeam reciproc. El că nu mă mai iubește, iar eu că-s calmă, deși fierbeam ca o oală sub presiune, că-s moldoveancă frate și am învățat de mică să fiu aprigă la mânie ;).

Text de Irina Schmitz aka Schmitza despre un pahar de vin și un drum la psihoterapeut.

Glumesc! Continuarea o puteți citi tot pe blog.

PS: Îți mulțumesc pentru vizita în casa mea virtuală. Te invit să-mi lași un comentariu un pic mai jos. Va fi prețuit și apreciat :).
Foto credit aici.

 

 

 

You Might Also Like

by
Din tabăra femeilor, aproape arogante, am început de un deceniu să trag cu ochiul și-n alte taberele: cea a femeilor altruiste, a mamelor de tot felul, a părinților generației mele, și mai nou în tabăra antreprenoarelor de succes. Tot în ultimul deceniu am făcut cel mai mare salt la nivel de identitate. Iar de un an am învățat, după eșuări repetate, ce înseamnă respectul și care este puterea momentului prezent. Lumea zice despre mine că aș avea simțul umorului, că-s directă și că nu mă supăr pe om ca măgarul pe sat. Îmi administrez zilnic cele trei vaccinuri care mă ajută să fiu mai respectoasă și mai atentă.
  1. Reply

    Si totul e bine cand se termina cu bine:)

    1. Reply

      nici prin cap nu-mi trecea atunci că vom deveni părinți 8 ani mai târziu 🙂

  2. Reply

    Am citit cu sufletul la gură. Toate avem poveștile noastre, dar cumva avem impresia că la alții iarba-i mai verde 🙂

    1. Reply

      :), când voi primi acceptul, dacă-l voi primi…mai zic 🙂

  3. Reply

    fatooooo!!!
    ce mi-e cu Cenușăreasa ce mi-e cu poveștile romantice de azi…

    1. Reply

      dacă ai ști cum ne-am cunoscut :))) Cenușăreasa e mic copil :))))

    • Ana
    • 5th May 2017
    Reply

    Nu știu ce putere ai avut, dar eu as fi făcut un mare scandal. Cred ca asta înseamnă sa fii civilizat 🤔

    1. Reply

      karma lui mi-a bruiat latura de scandalagioacă :))))

  4. Reply

    S-a terminat prea brusc povestea ta. :))

    1. Reply

      :))), daaaa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *