4 comments
20th January 2018
Share:
Facebook, un prieten bun cât timp îl bagi în seamă.
Facebook, un prieten bun cât timp îl bagi în seamă.

Care este procentajul prietenilor de pe Facebook pe care nu-i cunosc, mă întrebam eu acum o lună? Că așa-i trec omului prin cap, întrebări întrebătoare la care mai bine nu aflam răspunsul.

Pe măsură ce mă apropiam de 2000 de prieteni pe Facebook presiunea acestor relații începea să-și facă loc în mintea mea. Încă 10 prieteni și trec peste 2000. Pe bune?! 2000 de prieteni? Cine-s oamenii aceștia? Ce rol joacă ei în viața mea? Și ce fel de prietenă le sunt eu lor, că la ușa mea nu prea se înghesuie lumea cu chef de zbenguială cu cea mică, să trag și eu o fugă cu Schmitzy la un film.

Și ca atunci când ceva te sapă la cap începi să culegi semnale care să te ajute să rupi pisica în două. Unde mai pui că presiunea mutatului din țară bătea și ea la ușă, în cazul meu. Cum să cultiv eu atâtea prietenii? 2000?

Și uite așa începe:

  • într-o zi deschizi laptopul și constați că 12 dintre prietenii tăi își serbează ziua de naștere, iar tu nu cunoști pe niciunul;
  • într-o altă zi profilul unei doamne, fără informații personale, cu prieteni în comun pe care nu-i cunoști, îți dă like-uri la poze cu tine iar pe una o share-uiește:
  • apoi te trezești în drum spre check-out-ul unui magazin online cumpărând o carte recomandată de o altă prietenă, pe care n-ai strâns-o vreodată în brațe.

Asta a fost cireașa de pe tort, că să aibă justificare cele peste 12 ore adunate petrecute pe Facebook în ultima lună, în încercarea de a afla pe câți dintre prieteni i-am cunoscut, fie și acum 30 de ani.

Cum viața e dinamică, iar oamenii sunt în continuă schimbare, gândul că nu-mi cunosc prietenii a făcut albie în capul meu. Presiunea aia că nu aș ști ce cadou să le fac de ziua lor și că trebuie să mă rezum doar la o urare universală de ”la mulți ani!” îmi ocupa gândurile des.

Așa că după lungi frământări, perioadă în care cu greu mai dădeam accept unei persoane pe care nu o cunoșteam,  am decis să-mi fac ordine în casa mea din online și uite așa, pe 14 decembrie, după peste 5 ore petrecute-n fața laptopului îmi luam ”la revedere” de la prima tranșă de prieteni, vreo 600.

Facebook mi-a dat un mesaj de genul: ”stai liniștită, că nu o să le spunem prietenilor tăi că le-ai dat unfriend”, așa că liniștită am stat!

Prietenia pe Facebook este o iluzie.
Prietenia pe Facebook este o iluzie.

Cum cuvântul prieten are o însemnătate puternică în mentalul colectiv și este o persoană pentru care simțim afecțiune, respect și chiar iubire, sentimente pe care le putem nutri de altfel pentru toți oamenii și nu ne oprește nimeni să o facem, ne afectează atunci când pierdem prietenia cuiva.

Însă pentru mine prietenia de pe Facebook, cu oameni cu care nu am băut un ceai, un suc sau un Prosecco, cu oameni pe care nu i-am privit în ochi, dar alături de care poate am plâns, râs sau dat cu pumnul în masă pentru o credință comună la vreo conferință de dezvoltare personală sau parenting, este o iluzie și pune pe umerii mei o presiune căreia am decis să nu-i mai țin piept.

Râd când îmi amintesc că pe la începutul lui 2017 mă dădeam cu fundul de pământ că mi-a dat cineva unfriend, sau că acum șase, șapte ani mă agățam cu dinții de una din credințele mele de a avea doar 250 de prieteni.

Și primul gând (în cazul meu), atunci când realizezi că cineva nu mai e prieten cu tine, fie chiar și prieten virtual, e să crezi că e ceva în neregulă cu tine, că ai făcut, scris sau share-uit ceva care a ofensat pe cineva. Dar nu-i așa, dacă rumegi problema!

Pentru că unul din adevărurile pe care le-am descoperit în 2017 este că ”orice convingere a mea, oricât de adevărată mi se pare mie, este neadevărată pentru măcar o persoană din lumea asta”.

Abia acum mi-am dat seama cât de bine a ales Facebook cuvântul ”prieten” (în loc de connections de exemplu, cum e pe LinkedIn). Cei care au luat această decizie nu au putut neglija importanța prietenilor în viața noastră și cât de greu ne-ar fi să ne opunem dorinței de-a avea cât mai mulți prieteni.

Și uite așa, de la 1990 de prieteni în decembrie 2017, am ajuns după o ”investigație” de 20 de zile, în care am petrecut cel puțin 12 ore pe Facebook, la un pic peste 700 de prieteni. ”Curățenia” asta are legătură cu setarea obiectivelor din 2018, unul fiind ”gestionarea celor 24 de ore pe care le am la dispoziție în fiecare zi”.

Dragii mei foști prieteni de pe Facebook, dar și actuali, 

vreau să știți că mi-a fost greu să vă dau unfriend sau să vă păstrez în listă (pe cei pe care nu-i cunosc personal). În unele cazuri am dat unfriend din greșeală și sper că tot în atâtea cazuri mi-am dat seama și v-am cerut prietenia înapoi. Acolo unde s-a putut am dat like paginii voastre de business, în felul acesta voi putea să vă cunosc treptat, în ritmul meu.

Faptul că milităm pentru traiul decent, pentru respect, bun simț și omenie ne oferă sentimentul de apartenență și siguranță pe care eu una-l caut de-o viață și-l cultiv de un deceniu. Voi continua să trăiesc în offline și din când în când să scriu pe blog și pe pagina de business (Schmitza), acolo unde voi da share articolelor cu care vibrez.

PS: Cum trebuie să-mi reamintesc des că sunt mama unui copil de doar 21 de luni și nu pot evada în realitatea virtuală când am chef și fără număr, am ales să mă restricționez la 30 de minute pe zi. Știți voi, sentimentul de apartenență de care ziceam mai sus trebuie hrănit ca să mă hrănească.

PPS: 65%, acesta era procentajul prietenilor de pe Facebook pe care nu-i cunoșteam. Acum cred că e 1%, and it feels good!

!!! Draft-ul acestei postări l-am scris pe 11 ianuarie 2018. De atunci și până azi plătesc tributul acestei decizii, aparent bune cândva, că aveam argumente solide, dar teribil de proaste în final. Asta vă zic acum, la 10 zile de la implementarea ei, când am dat iar unlike masiv la vreo 500 de persoane.

Facebook m-a penalizate rău de tot!!!

Nu-mi mai arată postările nimănui, deși postez zilnic. Nici mama nu le vede, nici bărbatul. NIMENI! Doar eu!

Deci acum, de-aș fi știut ce urmează, de m-ar fi avertizat cineva, cred că m-aș fi folosit în continuare de butonul de unfollow. Dar asta este, mergem mai departe, că poate o să-i treacă supărarea lui Facebook și o să-și schimbe algoritmul și o să mă facă din nou vizibilă.

De suferit pare că nu a avut așa mult pagina blogului, deși eu (cea care a dat unlike la 1300 de prieteni în mai puțin de o lună) o administrez.

PPPS: deci de-ar fi să dau timpul înapoi n-aș mai da unfriend nimănui și aș rămâne la butonat unfollow, see it first și privacy settings. Cum asta nu se poate, aștept să-i treacă lui Facebook supărarea ;).

Later update!

De 8 Martie mi-am făcut un cadou pe care mi-l doream de mult. Mi-am făcut curaj și am dezactivat toate conturile personale și de business de Social Media. Astfel:

  •  mi-am oferit prețiosul timp pe care-l alocam Facebook-ului, Instagram-ului, Messenger-ului, LinkedIn-ului Twitter-ului și
  • m-am ancorat în prezentul meu și nu în realitățile ”prietenilor” din Social Media.

 

 

 

 

 

 

You Might Also Like

by
Ela, creatoarea acestui blog, este o gălățeancă, ingineră de profesie, pasionată de psihologie, sociologie, neuroștiințe, din generația celor crescuți cu cheia de gât, care a locuit la bunici până pe la trei ani și jumătate, când a devenit soră mai mare. La un an de la absolvirea Universității, grației pasiunii ei pentru bridge, s-a decis să-și construiască destinul în București, continuându-și cariera în domeniul financiar-bancar. Aici, la doar un an de la relocare, și-a întâlnit partenerul de viață, un antreprenor olandez, născut în Spania și crescut în Noua Zeelandă, cu domiciliul în Germania, unde s-au și mutat în 2009 pentru vreo doi ani. Țara pe care și-au ales-o pentru a spune ”I do!” a fost Noua Zeelandă, iar visul lor este să locuiască într-o țară în care să nu fie iarnă. Cinci ani mai târziu de la luna de miere, în 2016, pe tărâmuri mioritice, au fost distribuiți de Isabella, în rolul de părinți, iar în prezent cei trei își crează realitatea pe plaiuri nemțești. După un deceniu petrecut ca angajată, alți șapte de antreprenoriat, Ela încă își caută drumul pe plan profesional, deși a ajuns la concluzia că și maternitatea este tot un soi de antreprenoriat. Unul dintre visele ei este să fie licențiată în psihologie. Altul să fie autor de carte, cu locuința în Provence ... și cel mai important vis este să fie o femeie blândă în armonie cu întreg Universul.
  1. Reply

    What a journey! Eu am 0 activitate pe Facebook, dar din cand in cand I like a good gossip! :)))

    1. Reply

      După lungi deliberări și eu am decis să am 0 activitate pe Facebook, așa că pe 8 martie mi-am făcut cadou timpul petrecut zilnic în social media și mi-am dezactivat toate conturile :).

    • Daniela Netejoru
    • 21st January 2018
    Reply

    Nu-i nimic, Irina! E şi Facebook-ul subiectiv! Pe mine continui să mă inspiri şi asta contează cel mai mult! Cine îți simte lipsa te găseşte cu sau fără ajurorul Facebook-ului!🤗

    1. Reply

      M-a uns la suflet ce-mi spui. Mulțumesc muuult Daniela și spor la inspirat tinere generații și pe ai tăi prunci ;). Meseria mea e piece of cake pe langă a ta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.