No comments
27th January 2018
Share:
Fiindcă iubirea schimbă tot ...
Fiindcă iubirea schimbă tot …

Fiindcă iubirea schimbă tot … | by Schmitza

Am vrut să scriu despre iubire încă de miercuri, dar cu mutatul, despachetatul și acomodatul am lăsat-o pe weekend. Tonul pe care îl aveam pregătit pentru tema iubirii era unul de sărbătoare, în care se aud artificii și dopurile sticlelor de șampanie, care sar unul după altul, pentru a celebra singurul lucru care ne face cu adevărat bogați: IUBIREA.




Aș fi vrut să-mi păstrez entuziasmul de miercuri, chiar și cel de azi de dimineață, dacă nu mi-ar fi căzut ochii pe postarea de mai jos, acum câteva ceasuri:

Violența domestică face victime
Violența domestică face victime

Din păcate, viața nu e doar cupcakes and rainbows, așa cum și-ar dori Poppy din animația Trolls.

În viețile noastre este și foarte multă suferință. Cauza suferinței are rădăcini în multe surse știute sau neștiute de mintea noastră și depășirea suferinței conduce la evoluție, în final. Dar cu ce preț? Și ce (ne) facem când ne împotmolim?

Ce rost are să o ascundem sub preș? Să ne ascundem de ea? Să ne prefacem că nu există? Sau să arătăm cu degetul vinovații pentru suferința noastră și să-i condamnăm să zacă la marginea societății? Așa sădim și mai multă suferință!

Oare care-i rostul sacrificiului suprem al acestei femei: Nicoleta, mamă a doi copii? Oare cine îi va călăuzi pe ai ei copii pe drumul iubirii și al compasiunii? Oare cine îl va ajuta pe omul care a provocat atâta suferință să se ierte și să fie iertat? Oare cine i-a provocat lui atâta suferință și iubirea cui îl va vindeca?

Nicoleta Botan RIP
Nicoleta Botan RIP

RIP Nicoleta Botan! Fie ca sacrificiul tău să ne predea tuturor încă o dată lecția compasiunii și a iubirii .




Eu miercuri, pe un cu totul alt ton, vroiam să vă povestesc despre cum am primit cel mai frumos compliment din ultimii trei ani, de la Schmitzy, care mi-a zis că de când ne-am mutat îl inspir și parcă sunt o altă femeie, asta deși cu o lună în urmă mă trimitea la un psiholog, să-mi rezolv problemele.

Și să nu credeți că acum o lună i-am aruncat cu ceva în cap, deși în urmă cu mai bine 10 ani nu aș fi ezitat nicio clipă să-i servesc una.

Și să nu credeți că în primii trei ani de căsnicie nu i-am pomenit de divorț atunci când avea crize de furie, de care mă găsea pe mine responsabilă.

Și să nu credeți că de la 19 la 27 ani, înainte de a-l cunoaște pe el, omul care totuși a îmblânzit bestia din mine:

  • nu am ieșit dintr-o relație, în care m-am ales la final cu buza spartă și obrazul învinețit,
  • sau dintr-o relație de cinci ani în care într-un moment de gelozie cruntă a ridicat palma la mine, moment în care s-a trezit cu inelul de logodnă în ea,
  • ori că după 3 ani de ”ba măta-i mai proastă” și alte injurii de felul acesta, nu m-am mutat din oraș decisă să iau o pauză lungă, când vine vorba de bărbați.

Dar totuși, după atâtea lupte, lacrimi și momente în care mi-am smuls părul din cap de neputință, nu am renunțat să cred în iubire, să cred că în lumea asta e cineva care mă va ține în brațe și când am cearcăne, și când am acnee, și când sunt neepilată, nearanjată la păr și cu cuticulele crescute și călcâiele aspre cineva căruia nici prin cap nu i-ar trece să mă lovească sau să mă jignească.

Ce aveam să aflu în deceniul petrecut alături de Schmitzy este că, fără un strop de iubire de sine, nu putem vedea iubirea pe care ne-o oferă ceilalți și că, cea mai mare suferință ne-o provocăm noi înșine. Descoperirea asta a fost un drum lung de întrebări și introspecții care mi-au scos în cale cărți, oameni, practici, materiale video, filme, poezii, mantre, meditații ce m-au inspirat, m-au ascultat și m-au iubit necondiționat. Pentru că intenția mea era și este să fiu un om bun am răzbit pe drumul autocunoașterii, care a scos la iveală multe suferințe ce au avut nevoie de vindecare, unele dintre ele chiar ancestrale.

Iar atunci când în sfârșit facem pace cu noi înșine, când în sfârșit reușim să ne acceptăm pentru ceea ce suntem, inclusiv pentru ceea ce am fost și nu numai pentru ceea ce ne-am dori să fim, reușim să-i iubim și pe cei din jurul nostru, oricât de malefici pot ei să pară. Iar ei, oamenii aceștia care par niște monștri, care bântuie prin lume sub îndemnul rănilor cu care s-au născut și care se activează pe parcursul vieții pentru a le oferi prilejul de a se vindeca, renasc din iubirea noastră.

Pentru că toți, dar toți, ne naștem buni …

Cu iubire, Schmitza , un om împăcat, fiindcă iubirea schimbă TOT!

PS: am atașat multe link-uri mai sus, link-uri din care mi-am luat inspirația pe parcursul anului 2017 și începutului de 2018.

You Might Also Like

by
Gălățeancă, șoarece de bibliotecă în căutarea fericirii și a mulțumirii interioare, din generația celor crescuți cu cheia de gât, m-am aventurat de un deceniu la brațul unui olandez, născut în Spania, crescut în Noua Zeelandă, devenit antreprenor în Germania. Din 2016 ni s-a alăturat și Isabella, copilă navetistă, căreia i se vorbește în patru limbi. Sunt tare curioasă ce va urma...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *