No comments
6th January 2018
Share:
Sfârșitul de an și începutul unui an nou este un prilej de scăderi, adunări și ajustări pe toate planurile.
La revedere 2017! 2018, bine ai venit!

La revedere 2017! Bun venit 2018!

La începutul anului 2017, Pagina de Psihologie, în cadrul Panelului Online a propus șase întrebări sub Titlul: ”Adio 2016! Salut 2017!”.

Mi-a făcut mare plăcere ca pe parcursul anului 2017 să recitesc și să reactualizez ce am scris atunci, așa că mi-am propus să răspund la întrebări și anul acesta.

Încă nu pot descrie în cuvinte ce am simțit când am citit articolul la început de 2018. A fost un sentiment de bucurie să realizez că am lucrat la tot ce mi-am propus și unele chiar mi-au ieșit, iar la altele mi-s încă în cantonament.

Îmi păstrez recomandarea de anul trecut și vă învit și pe voi să răspundeți în scris la întrebări. Mai că aș adăuga o întrebare, că anul acesta Pagina de Psihologie împlinește 7 anișori așa că ”La mulți ani inspirați!

Ce lecții de viață ați descoperit/învățat în 2017? Și cum intenționați să le cultivați în noul an?

Am aprofundat câteva lecții pe care credeam că le-am învățat deja, dar am descoperit și unele noi:

  1. ”Ce semeni aia culegi, mai devreme sau chiar când nici nu te aștepți”. Nu poți mânca mere dacă ai sădit piersici (lecție veche de când lumea și pământul, numai că, mi se întâmplă să mă ia valul uneori și să mă trezesc cu un coș de piersici în față, când tot ce mi-aș dori ar fi niște mere zemoase). Eu una mi-am propus că atunci când frustrarea (că despre ea e vorba în metafora cu fructele) că nu am mere mă lovește să zâmbesc, să-mi ridic mânecile și să mă apuc de cultivat mere, în loc de piersici. În felul acesta am evitat multe nopți nedormite și la fel de multe tantrumuri, că și oamenii mari ca mine își dau uneori pumni în cap și se tăvălesc pe jos de necaz. (Semințele gândurilor noastre răsar când ne e lumea mai dragă, la propriu și la figurat).
  2. ”Tăcerea e floarea sfioasă a iubirii”. Am învățat să tac. Unele cuvintele provoacă durere sufletească, ologesc și schilodesc trupuri, îndepărtează și rănesc oameni. Lecția ”ne hrănim cu cuvinte”, deși o știu și cred în ea, am uitat-o de câteva ori și am lovit furtunos cu cuvinte grele, inclusiv în mine. Deși mi-ar fi plăcut să nu se întâmple așa am reușit totuși de multe ori când simțeam furie, și-mi venea să sar la atac, să tac și să mă pun pe căutat sursa furiei. Așa am făcut cunoștință cu o serie din fricile care căutau să-și verse năduful pe mine și pe cei din jur. (Tăcerea este o abilitate dobândită prin introspecție).
  3. ”I have arrived. I am home. (Am sosit. Sunt acasă)”. Asta-i mantra care mă ajută să mă accept așa cum sunt în prezent, oriunde m-aș afla, fără să am sentimentul de dor sau lipsă atunci când mi-aș dori să fiu altfel sau altundeva. (Acceptarea cu blândețe este liniștitoare).
  4. Perspectiva altor oameni este eliberatoare. Am renunțat să mă agăț cu disperare de viziunea mea asupra unei întâmplări, mai ales când nu mă lasă să dorm. Așa că apelez la prietenii mei, care, de fiecare de fiecare dată, îmi oferă o nouă perspectivă, ce mă scoate din blocaj. Așa că voi continua să petrec timp cu prietenii mei. (Orice părere aș avea și oricât de adevărată mi s-ar părea, undeva în lumea asta este cineva care va crede fix opusul).
  5. În anii ce vin îmi propun să descopăr cât mai multe religii pentru a lua ce-i mai bun din fiecare, iar în 2018 voi continua să descopăr tainele budismului.
  6. ….

Se spune că fiecare an aduce restanțe și din anul trecut (nu putem atinge tot ce ne-am propus). Cum gestionați aceste frustrări, dacă ele apar, sau mai bine spus, cum vă raportați față de aceste rezultate imperfecte?

Cât efort pune Simona Halep în munca ei? Cum ar fi ca ea să nu-și dorească să-și perfecționeze anumite lovituri? Exact așa este și cu restanțele de la un an la altul. Performanța necesită efort, dedicare, timp, iar eu văd restanțele că work in progress (muncă în desfășurare).

Dalai Lama ne îndeamnă ca în fiecare an să ne propunem a vizita un loc nou, în care nu am mai fost. Voi ce intenționați să vizitați anul acesta?

În fiecare an reușim să (re)descoperim un loc. Anul acesta am reușit să alegem orașul în care ne vom muta, care de fapt este un sat.

Vom reuși să ajungem și în Corsica, unde vom sărbători nunta unui văr, ca mai apoi să petrecem și la nunta altui văr, în Alicante.

Tot Dalai Lama ne încurajează să învățăm în fiecare an ceva nou, ce planuri aveți în acest sens?

Cred că în momentul în care renunțăm la a mai învăța ceva nou, oricât de insignifiant ar fi, precum pregătirea unui fel nou de mâncare la masa de prânz, renunțăm la viață.

  • voi continua să-mi micșorez amprenta pe planetă, să consum mai puțină apă, electricitate să produc deșeuri mai puține;
  • deja am renunțat la multe lucruri anul trecut și intenționez să păstrez acest trend și în 2018; să trăiesc mai minimalist, inspirată fiind de Raluca de la intuiția.co; am cumpărat mai puțin și doar ce era necesar (am deviat de pe cărare la capitolul cosmetice, dar mi-am revenit pe final de an, când mi-am dat seama că acneea are cauze interne);
  • voi continua munca la gestionarea celor 24 de ore pe care le am la dispoziție în fiecare zi; am descoperit o meditație care m-a intrigat și sună cam așa: ”dacă la finalul zilei nu aș mai fi, ce aș alege să fac azi?”
  • psihologia, sociologia, istoria, religia și limbile străine și bridge-ul sunt tot pe lista mea de interese, așa că voi mai adăuga cunoștințe noi la fiecare dintre ele până la final de 2018;
  • să am grijă ce semințe sădesc atunci când dau feedback, iar acest video continuă încă să mă inspire;
  • doresc să aprofundez lecția tăcerii; să continui să zâmbesc imediat cum mă trezesc și să îmi aloc un spațiu în casă în care dimineața să mă bucur de 15 minute de tăcere;
  • joaca, poveștile și râsul să-mi viziteze casa zilnic;
  • să-mi exprim mai des gratitudinea față de oamenii care-mi fac viața mai ușoară, dar și față de cei care, cu sau voia lor, îmi predau lecții importante de dezvoltare personală;
  • să arăt respect și interes față de obiceiurile locurilor în care voi locui în 2018;
  • să continui să trăiesc mindful și prezentă;
  • și mai vreau ceva, să pot numi și identifica toate emoțiile care îmi vizitează casa sufletului și a minții și să descopăr de unde vin.

Sunt voci din psihologie și promotori ai unui stil de viață sănătos care spun că ”rezoluțiile” ar putea fi mai degrabă o sursă suplimentară de stres. Voi ce ați observat din experiența personală?

Sunt de puțini ani în tabăra celor cu rezoluții și încă nu le găsesc nod în papură. Mie-mi folosește creionarea lor la început de an. Cum pot altfel cuantifica anul ce-a trecut dacă nu știu de unde am plecat și încotro speram să ajung?

În 6 ianuarie, site-ul nostru (Pagina de Psihologie) împlinește frumoasa vârstă de 7 ani, ce le urați cititorilor noștri, care cred în #puterearelațiilor?

O lecție pe care am învățat-o este că ”tot ce trăim și toți cei care vin și pleacă din viața noastră sunt rodul faptelor și intențiilor pe care le-am avut sau le avem”.

Belșug și armonie relațională pentru toată lumea, este urarea mea!

PS: De-ar fi să adaug a șaptea întrebare ca să fiu în ton cu anii pe care-i sărbătorește Pagina de Psihologie, aș întreba: Care este cartea preferată pe care ai citit-o în 2017 și ce anume te-a impresionat?”

În cazul meu răspunsul este Fear (Frica) de Thich Nhat Hanh, cu ajutorul căreia am reușit să ies din câteva blocaje emoționale, pe care le puneam pe seama regresului emoțional.

You Might Also Like

by
După un deceniu petrecut ca angajată, alți șapte de antreprenoriat, Ela încă își caută vocația pe plan profesional, deși ușor-ușor, a început să vadă că a fi o mamă casnică este un statut demn, onorabil, deloc de neglijat, care aduce realizări comparabile ba chiar mai mari decât cele financiare. Presiunea că o mamă poate impacta mai multe generații este una puternică și de aici și dorința Elei de a dobândi deprinderi noi, de calitate. Unul dintre visele ei este să fie licențiată în psihologie, de care este pasionată de peste un deceniu. Alt vis este să fie autor de carte, cu locuința în Provence, regiune de ale cărei culori și climă s-a îndrăgostit în vara lui 2018. Însă cel mai grandios vis al Elei este să devină o femeie blândă, care să radieze iubire și speranță.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.