6 comments
24th January 2018
Share:
Mămică spontană la cafea.
Invitație la cafea de la o mămică spontană.

Viața de emigrant 

Episodul 3: Gafe de mămică spontană

Am apucat să vă zic că în Germania magazinele sunt închise duminica, mai puțin brutăriile, care-s deschise până pe la prânz. Și cum decretasem covrigul nemțesc, die Brezel (brețel) delicatesă de weekend am pornit-o agale cu cea mică la brutărie, cu haltă în parc și la dus și la întors. Habar nu aveam că urmează sa fac o gafă cât casa, și asta de prietenă bună ce sunt. Sau pe seama că sunt o mămică spontană … (jap mișcare bruscă din plete și clipit des din gene).

Cine nu mă cunoaște ar trebui să știe că eu ies în parc rar și foarte rar, chiar dacă am copil. Ieșitul în parc cu Isabella este activitatea care-i revine bărbatului, pentru că lui îi face mai multă plăcere decât mie. Exact la fel și cu gătitul. Acum să nu credeți că nu ies în parc sau că leșinăm de foame când suntem singure acasă. Ies, gătesc, mai ales dacă am avut o noapte în care am dormit puțin sau prost, sau în cazul de față, că bărbatul nu-i acasă și parcul s-a mutat peste stradă. Iar dacă astă vară ați văzut prin Tineretului o duduie tolănită pe la umbra vreunui tobogan, relaxată, dar cu ochii cât cepele după copil, să știți că eu eram.

Oricum, mustrările de conștiință, că mi-e lene să ies în parc, erau pe lista mea de tratamente/rezoluții/intenții. Așa că de când ne-am mutat în Germania vă anunț că am ieșit 5 zile la rând cu copila în parc. Spre norocul meu nu mai facem o oră pe drum, nici nu trebuie să car după mine scutece, mâncare și alte cele, deci activitatea de ieșit în parc a căpătat o nouă semnificație.

Și cum era prea devreme pentru negocieri ”plângăcioase” am decis să evit un tantrum, dis de dimineață, că dehh, Isabella a vrut să mergem în parc cu Manki  într-o mână și tenișii în cealaltă mână, așa că am acceptat propunerea ei, inclusiv refuzul de a purta căciula și mănuși, încă de la primul refuz.

Înainte de a ajunge la brutărie. Manki a fost defosată pentru o pietricică de pe trotuar, iar la vederea covrigului, ăla de 80 de eurocenți, tenișii au aterizat sub tejgheaua brutăriei. După ce m-am adunat de pe jos, am tras aer în piept, mi-am luat la revedere zâmbind de la brutar și am pornit-o țopăind spre locul de joacă, asta la 9 dimineața, deci credeți-mă că meritam un Oscar pentru performance.

După o oră de zbenguială, doar noi două, vă dați seama (da?!), nu a venit nimeni în parc până la ora 10:00, pe semne că lumea era la Biserică sau la căldurică pe undeva, am luat-o ușor spre cafenea, că aveam restul de la covrig la purtător. O sun pe prietena mea M, care stă foarte aproape să o invit și pe ea. S-a bucurat de invitație, mai ceva ca fiică mea când a văzut covrigul, și cum am închis mi-am dat seama că nu am portofelul la mine, ci doar 3 euro, pentru cafeaua mea. Mai că-mi venea să dau fuga acasă după bani, că tot eram la doi pași, dar am zis că dacă vine femeia și nu mă găsește? Cum ea nu folosește telefon mobil să o anunț, că-i din generația soacră mii, am decis să fac față rușinii și să mă revanșez cu altă ocazie, că oricum dacă o anunțam mi-ar fi zis să stau liniștită și ar fi insistat să plătească ea, ceea ce s-a și întâmplat. Dar să știți că nu mi-am mai comandat nimic, deși-mi ploua în gură la prăjitura ei.

Așa că să aveți bani la voi când vă invit la cafea, că nu se știe ce feste îmi poate juca entuziasmul revederii :). Va urma …

 

 

 

You Might Also Like

by
Ela Schmitz, creatoarea acestui blog, este gălățeancă, ingineră de profesie, pasionată de psihologie, sociologie, neuroștiințe, din generația celor crescuți cu cheia de gât, care a locuit la bunici până pe la trei ani și jumătate, când a devenit soră mai mare. La un an de la absolvirea Universității, grației pasiunii ei pentru bridge, s-a decis să-și construiască destinul în București, continuându-și cariera în domeniul financiar-bancar. Aici, la doar un an de la relocare, și-a întâlnit partenerul de viață, un antreprenor olandez, născut în Spania și crescut în Noua Zeelandă, cu domiciliul în Germania, unde s-au și mutat în 2009 pentru vreo doi ani. Țara pe care și-au ales-o pentru a spune ”I do!” a fost Noua Zeelandă, iar visul lor este să locuiască într-o țară în care să nu fie iarnă. Cinci ani mai târziu de la luna de miere, în 2016, pe tărâmuri mioritice, au fost distribuiți de Isabella, în rolul de părinți, iar în prezent cei trei își crează realitatea pe plaiuri nemțești. După un deceniu petrecut ca angajată, alți șapte de antreprenoriat, Ela încă își caută drumul pe plan profesional, deși a ajuns la concluzia că și maternitatea este tot un soi de antreprenoriat. Unul dintre visele ei este să fie licențiată în psihologie. Altul să fie autor de carte, cu locuința în Provence ... și cel mai important vis este să fie o femeie blândă în armonie cu întreg Universul.
  1. Reply

    Dar voi nu aveati planuri pentru Olanda?

    1. Reply

      Ba da, însă până în vară facem haltă aici 🙂

    • Andreea
    • 28th January 2018
    Reply

    de incercat si melcii cu branza dulce, cu nuca sau cu mac, daca iti ies in cale :).
    in orasul in care sunt (in nordul bavariei) eu nu am descoperit prajituri bune, cu exceptia a vreo 2-3 prajituri si tarte din cafenelele tchibo, insa melcii de la patiserii si strudelul cu mere si sos de vanilie sunt deliciosi 🙂

      • Ela
      • 2nd June 2018
      Reply

      sună apetisant tare!

    • Oana
    • 24th January 2018
    Reply

    Aiiii, ce tortură faza cu prăjitura! Știu cum e.

    1. Reply

      Să-ți mai spun că aveau și Prosecco la pahar?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.