No comments
25th April 2018
Share:
Unde am găsit timpul liber pentru mine?
Unde am găsit timpul liber pentru mine? Cum mi-am făcut timp pentru relaxare și vindecare?

Cum mi-am făcut TIMP liber pentru mine?

Sunt momente când mă întreb: Ce-i cu mine? De ce reacționez așa? Unde mi-e înțelepciunea și calmitatea? Luându-le pe rând începe să se contureze un răspuns comun: TIMP liber pentru mine. Am nevoie de timp liber pentru mine, în care să nu mă gândesc la nimic sau să mă gândesc doar la mine și la ce-mi doresc de la mine în prezent și viitor. Timp în care să mă vindec de gânduri moștenite și timp în care să mă relaxez și să-mi arăt recunoștința pentru cine sunt și ce fac.

Iar TIMPUL liber este la mare căutare, mai ales printre mămicile care au copil mic și care au decis să-și dedice doi sau trei ani din viață creșterii acestuia. 

Eu una asta am decis. Să am grijă de fiica mea până când ea împlinește trei ani, deși atunci când mi-am luat acest angajament habar nu aveam în ce mă bag și cum voi tânji după timpul meu liber.

Iată că au trecut doi ani și deja am prins ceva experiență, inclusiv la găsit TIMP LIBER pentru mine. 

Acum trei luni de zile știam că un aspect al vieții mele se va schimba, atunci când am decis să emigrez cu cățel și purcel în Olanda, cu o haltă de câteva luni, sau poate chiar mai multe, în Germania. Vieții sociale și timpului alocat ei urma să i se taie rația, timp care a mers fără negocieri la aranjat-decorat-împachetat-despachetat-planificat și tot imprevizibilul pe care-l implică o mutare de acest gen.

Mi-au trebuit trei luni să scot capul din cutii. Mult, puțin nu știu. Eu mi-am propus ca până de ziua fiicei mele să termin și am reușit, în proporție de 95%, că au mai rămas vreo două geamuri neșterse și podelele de spălat.

Pe parcursul celor trei luni însă, mi s-a părut că bat pasul pe loc și că nu am spor, așa că am luat pixul în mână și am scris pe hârtie timp de câteva zile ce fac și cât timp aloc fiecărei activități. Am avut chiar și o aplicație downloadată pe telefon cu care monitorizam timpul.

Așa mi-am dat seama cât de multe lucruri fac de fapt în fiecare zi și în loc de nemulțumire am început să-mi arăt recunoștința față de mine, efortul și devotamentul arătat familiei, casei și corpului meu

Până să reiau această evidență cu pixul pe hârtie nu știam cât timp aloc igienei corporale zilnice și săptămânale, dar și igienei minții, ori cât timp petrec mâncând și gătind, meditând, făcând sport, spălând, călcând, împachetând și așezând haine în dulap, făcând curățenie și ordine, jucându-mă cu copila, vorbind cu bărbatul, relaxându-mă, plimbându-mă … De unde să știu eu că am nevoie doar pentru igiena corpului și a minții de 24 de ore pe săptămână?! O zi din săptămână se duce doar mâncând și făcând activități scurte, ca de exemplu minutele petrecute doar pentru: duș, spălat pe dinți, curățat tenul, hidratat pielea, epilat, spălat și uscat părul, făcut un pic de sport acasă, meditat (afirmații și vizualizări), machiat-demachiat, îmbrăcat-dezbrăcat, tăiat unghiile, mers la toaletă. Deci ăsta e timp doar pentru mine, așa că musai aceste evenimente, care pot fi ușor trecute cu vederea, să fie fructificate din plin și trăite cu inima deschisă și plină de bucurie.

Dacă mai adaug la asta și cele 8 ore de somn pe zi, iată încă 2 zile și un sfert duse. Deci mi-au mai rămas 3 zile și jumătate să-mi cresc copila, să-mi cultiv relația de cuplu și relațiile de prietenie, să-mi țin gospodăria aprovizionată și curată, să mă asigur că avem haine curate, să dedic timp unui hobby, să ies în natură, să gătesc și să îmi arăt recunoștința.

Soțul meu tot insistă să-mi iau timp liber doar pentru mine în care să fac ce vreau eu, însă am argumentat că am nevoie să trăiesc timpul pe care-l am altfel, să fiu mai des recunoscătoare și mindful, până când voi trăi fiecare clipă ca pe o binecuvântare.

Am ținut în continuare evidența cu pixul pe hârtie și așa am descoperit că alocam ore bune vieții sociale din online din care nu culegeam mereu bucurie, ba chiar mă simțeam alergată și că ”trebuie” să țin pasul cu lumea.

Petreceam câteva ore pe săptămână consumând informații din Rețelele de Socializare la care se mai adăuga și timpul petrecut cu administrarea și crearea de conținut pentru  cele două conturi de Facebook, Instagram , LinkedIn, Twitter, Pinterest, Google +. Cum în viața virtuală timpul este distorsionat și cele 5 minute pe care-mi propuneam să le petrec acolo deveneau zeci de minute, am ajuns să simt o frustrare că pierd timpul aiurea și mă sustrag de la activități care m-ar face să mă simt mai împlinită și mai bucuroasă.

Leuca m-a lovit când o prietenă mi-a trimis în privat un video de trei minute, pe care l-am privit până la final, că dehh, mi-l trimisese în privat, ca să-mi dau seama că am irosit trei minute cu ceva care nu mă interesa absolut deloc și nici măcar nu știam ce ar fi trebuit să-i răspund în afară de ”Asta ce-a fost?!”.

Cum cochetasem cu minimizarea orelor petrecute pe Facebook de prin septembrie 2017, pe 8 Martie 2018, zi istorică pentru mine, am tăiat pisica în două și am decis să-mi dezactivez toate conturile de Social Media.

Trecu o lună și ceva de atunci și mi-s bine merci și cu timp berechet pentru mine, asta-n condițiile în care de trei luni nu mai am nici menajeră și mi-am atribuit câteva sarcini extra prin gospodărie.




În online era pur și simplu un zumzet obositor care îmi distrăgea atenția de la drumul meu și ce-i important pentru mine. Consumam social media în special când eram obosită, înainte de culcare, iar cei care-s pasionați de neuroștiință știu că atunci când creierul este obosit/stresat ia tot ce vede/citește drept adevărat și nu mai pune sub semnul întrebării nimic.

Uneori consumam social media dimineața și nu o dată anumite postări îmi schimbau traseul zilei.

Uitasem cine sunt și începeam să mă confund cu identitatea colectivă a prietenilor din online. Plus că simțeam nevoia de a face pe plac și alocam TIMP pentru a fi politicoasă dând like-uri și inimioare. Unde mai pui că de fiecare dată când mă abăteam de la norma de a sta la locul meu și spuneam ce simt, care nu era în acord cu ceilalți, simțeam un val de negativitate care mă storcea de energie, asta și pentru că în scris se pierde mult din nuanța mesajului pe care vrem să-l transmitem și oamenii nu înțeleg ce zicem/scriem.

Aaaa și încă ceva … toată treaba asta cu postările pe care le făceam, oricât de mindful doream eu să fie, deveniseră un fel de raportare, ca să fiu în rând cu cei care vor să-i ajute pe alții să-și schimbe viața. Viața oricum se schimbă în fiecare secundă, cu sau voia noastră, dar schimbarea conștientă e lentă și depinde de fiecare om în parte și de direcția în care vrea s-o apuce.




Na Ja! Una peste alta Isabella a împlinit 2 ani și perioada de acomodare în Germania pare să se încheie. Dorul s-a mai estompat. Deja avem locuri preferate de joacă și prietenii noi par să prindă aripi. Acum nu ne mai rămâne decât să mai învățăm ceva germană, că de la 1 August Isa va merge câteva ore pe zi la Tagesmutter, dar până atunci abia așteptăm să mergem în binemeritata vacanță din Corsicaaaaa.

Să avem spor și să ne întoarcem la ce ne dorim cu adevărat!

 

You Might Also Like

by
Gălățeancă, șoarece de bibliotecă în căutarea fericirii și a mulțumirii interioare, din generația celor crescuți cu cheia de gât, m-am aventurat de un deceniu la brațul unui olandez, născut în Spania, crescut în Noua Zeelandă, devenit antreprenor în Germania. Din 2016 ni s-a alăturat și Isabella, copilă navetistă, căreia i se vorbește în patru limbi. Sunt tare curioasă ce va urma...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *