4 comments
22nd June 2018
Share:
Copiii merită iubiți și atunci când au toane greu de tolerat pentru părinți
Copiii, la fel ca și adulți, au și toane greu de tolerat pentru cealaltă tabără. Ei bine, fix atunci ei au nevoie de cea mai multă afecțiune și atenție.

Te iubesc chiar și atunci când ai toane

greu de tolerat

Uneori am niște stări de care vreau să scap. Ori sunt tristă fără un motiv anume, ori sunt supărată neîntemeiat, ori sunt furioasă, pentru că nu m-am făcut clar înțeleasă. Aș zice că uneori am toane, toane de care vreau să scap repede și pe vecie. Imposibil, I know! Și atunci, ce fac cu ele?!

Mi se părea că nu merit să fiu iubită, apreciată și ținută în brațe în momentele alea, dar fix în momentele alea aveam nevoie de și mai multă înțelegere și acceptare. Până într-o zi …

Nu știu dacă m-aș fi prins că, fix atunci când am un comportament dezirabil, am nevoie de afecțiune și de atenție, dacă nu aș fi fost consternată de mai multe ori de toanele Isei, copilă iubită, ce a împlinit doi ani și două luni. 

Cum poate copilul adorabil, ființa care-mi zâmbea cu gropițe în obraji 30 de secunde în urmă să se trântească pe podea, în semn de protest, ori frustrare și să se pună pe plâns că nu poate să-și scoată brațul de pe mâneca bluzei, de exemplu?




Isabella,

trebuie să-ți las în scris apogeul aruncatului pe jos, petrecut la locul de joacă, miercuri, când o fetiță a venit pe nisip și a ridicat o jucărie de-a ta, deși nu te jucai cu nici una din cele șase.

Ai exclamat: Niuuuuuu și mi-ai aruncat o privire de genul: fă ceva mamă!

Eu, după ce am zis două vorbe despre sharing, am cerut lămuriri – trăgând de timp – ”vrei să ți-o dea înapoi”?

Toată pălăvrăgeala mea ți-a pus capac, așa că te-ai aruncat pe nisip, la picioarele mele și ai izbucnit în plâns. Te-am mângâiat pe spate, dar am fost întreruptă brusc de fetița cu bucle aurii,  care a aruncat numaidecât jucăria și s-a repezit să te ajute să te ridici. Cum era bine hrănită și antrenată – că venise în parc însoțită de fratele mai mic, care cred că era mai greu ca tine – te-a târâit până la mine, care stăteam liniștită la locul meu, cu fundul pe bordură, la doar câțiva centimetri distanță, cu tălpile îngropate în nisip.

Te-am primit cu brațele deschise și ochii în lacrimi, că râdeam în hohote, de cât de neașteptat și rapid a fost totul, în timp ce tu te uitai la mine și la tatăl tău, de genul: ”what was that all about?”.

In the end you did get what you asked for! Your toy!




Nu o dată, când ghemotocul de om care m-a ales pe mine să-i fiu mamă, a început să tune și să fulgere ”din senin și din nimic”, am fost simplă spectatoare în primele secunde, ca în următoarele clipe să-mi vină s-o rup la fugă.

Nu o dată am ridicat vocea în semn de indignare, deși i-am dat în scris că n-o voi face.

Nu o dată am folosit tonul de business și i-am ordonat să se calmeze.

Nu o dată am îngenunchiat lângă ea neputincioasă.

Au ajutat-o reacțiile mele să se calmeze, să se simtă acceptată și iubită în acele momente?! Am mari îndoieli că da! S-a calmat ca urmare a epuizării, după ce a vărsat și ultima lacrimă, ori după ce a răgușit de la atâta plâns.

S-a făcut inima mea țăndări în timpul ăsta și creierul m-a ținut în fight, flight, freeze or fold mode? Da! Toate cele patru reacții le-am avut și nu o dată, ba uneori se mai și succedau.

Neocortexul meu era pur și simplu blocat. Invizibil! Incognito! Gândirea mea era blocată, iar eu doar reacționam și contribuiam și mai mult la alterarea situației. Fugarul din mine era cu un picior în pragul ușii, stors de neputință și furios pe incompetență.

Până într-o zi …

Reacțiile mele – nedorite și nepotrivite-  m-au preocupat în găsirea unei soluții. Și tot contemplând, și tot căutând, și tot citind am găsit acel ceva, care m-a scos de sub sclavia reacțiilor.

Am descoperit că deși prietenele mele sunt departe și nu am cum să le sun pentru a mă ventila, am totuși cea mai bună prietenă mereu cu mine. Mereu! Nu eram conștientă de prezența ei, deși e cu mine de aproape 39 de ani, și nu, nu e vorba de mama – că și ea este departe – până citii într-o carte următorul pasaj și-i aflai numele:

Conștientizarea respirației _ Cum să te relaxezi by Thich Nhat Hanh
Respirația este cel mai fidel și de încredere prieten al omului.

Sigur că citisem în zeci, dacă nu cumva sute de cărți și articole că RESPIRAȚIA NE CALMEAZĂ și ne ajută să trecem pentru momentele dificile, dar ce nu mi-am dat seama până de curând este să privesc respirația ca pe cea mai bună prietenă, care e mereu cu mine, pe care mă pot baza oricând, la orice oră și să o ”sun” să mă ajute! Ce-i drept m-a ajutat de fiecare dată când am chemat-o. De fiecare dată! În travaliu nici nu mai zic!

Abia când am avut revelația asta, mi-am dat seama că eu trebuie să o chem la greu, că ea vine. Nu-i precum fetița blondă, să sară în ajutor din proprie inițiativă. Trebuie să-i dau binețe și să o invit politicos înainte.

Ce beneficiu mi-a adus Respirația în momentele în care Isa are toane, ca tot omul?

Aș zice că au fost câteva beneficii, nu doar unul:

  • prezența de a-i spune ”îmi pare rău”, atunci când am comis-o,
  • puterea de a accepta toana fără să-mi doresc să înceteze, chiar dacă suntem în public,
  • superputerea de a-i șopti cuvinte cu rezonanță înaltă precum: te iubesc, te înțeleg, tati also loves, țiți loves you (pentru că a fost cazul să o asigur că, deși laptele nu mai e și deși nu le mai poate băga în guriță, se poate odihni la pieptul meu, unde poate să-mi asculte bătăile inimii pline de iubire, de care este încă dependentă).

Mă gândesc uneori, că printr-o magie, blogul va fi online și în ziua în care Isa va ajunge la vârsta la care nu doar că poate citi, dar poate și înțelege.

Mă gândesc uneori că nu voi putea să-i explic niciodată cât de greu mi-a fost să iau decizia de a încheia capitolul alăptare. A trecut o lună de la ultima sesiune de alăptat. O și aud uneori exclamând, în vocile din capul meu: ”dar știai și vedeai cât de mult îmi place să adorm la pieptul tău și cu toate astea ai decis să mă privezi de această plăcere?!!!”

Ce răspuns pot să dau eu, ca mamă, unei fiice care mi-ar cere lămuriri pe tema asta?

Dar probabil că nici nu aș fi putut să o înțarc, dacă nu puteam să-i conțin toanele, că aveam deja experiența unui prim eșec. 

Ei bine, aș putea să-i spun că pe lângă lipsa lactației, care a dispărut după un virus intestinal luat de la piscină de toți trei, urmat de o răceală în cazul meu și al ei, perioadă în care am alăptat însumat timp de 8-10 ore pe zi, pentru 5 zile consecutive, și în care m-am confruntat cu frici nebănuite legate de moartea copilului, a mai fost și un vis, în care Isa era rușinată de colegii ei de la grădiniță, când le spunea senină că ea încă este alăptată. Rușinea ei s-a transformat în furie și m-a confruntat acuzându-mă că nu am avertizat-o sau nu i-am spus că ceilalți copii nu-s alăptați. Sigur, că această confruntare a fost doar un vis, dar eu am fost cheaună vreo două zile după mesajul pe care subconștientul meu mi l-a trimis, la pachet cu herpesul de pe mameloane.

Cum să o înțarc fără să o traumatizez, că deja eșuasem cu două luni înainte, când o sesiune de culcat la prânz s-a transformat într-o repriză de plâns de proporții, care m-au făcut să reiau alăptarea după 3 zile și 3 nopți de pauză?

Am traversat multe momente dificile de-a lungul celor 39 de ani, dar perioada premergătoare înțărcării a fost cea mai dificilă, cu cea mai mare încărcătură emoțională. Gândurile că îmi traumatizez copila și că ar trebui să am răbdare să se auto-înțarce, m-au măcinat multe luni și m-au umplut de acnee.

Să am informația că ființa umană are capacitatea de a se auto-înțarcă între 2 ani și jumătate și 7 ani și să decid să nu mai țin cont de ea, deși 2 ani și o lună am făcut-o, a fost cel mai greu prag de trecut. 

Încet-încet, încep să sper și să îndrăznesc să-mi proclam independența ca femeie, chiar dacă săptămâna trecută, când i-am spus că azi e ultima zi de vacanță și că mergem acasă, m-am răvășit toată când am auzit răspunsul ei imediat: ”we go home and we do nani-nani cu țiți”.

Cu toate astea văd și beneficii. Doarme toată noaptea. La fel și noi. Petrecem altfel timpul împreună, fără să negociem durata sesiunilor de alăptat, care era un ping-pong între țiți și ”cealaltă țiți” și apoi un șir de ”and one more”, mănâncă mai bine, iar eu parcă nu mai simt nevoia să mănânc la fel de mult.

Acum, mi-a rămas doar să pun în practică revelația pe care am avut-o în timp ce scriam acest articol.

În loc să mă blamez și să mă judec atunci când am toane, să mă accept și să-mi spun ”Te iubesc și când ai toane!”. Respir! Inspir! I am home!

La treabă albinuțo!

Acum, nu-mi rămâne decât să pun în practică și revelația pe care am avut-o în timp ce scriam acest articol. În loc să mă blamez și să mă judec atunci când am toane, să mă accept și să-mi spun ”Te iubesc și când ai toane!”
Acum, nu-mi rămâne decât să pun în practică și revelația pe care am avut-o în timp ce scriam acest articol. În loc să mă blamez și să mă judec atunci când am toane, să mă accept și să-mi spun ”Te iubesc și când ai toane!”

You Might Also Like

by
După un deceniu petrecut ca angajată, alți șapte de antreprenoriat, Ela încă își caută vocația pe plan profesional, deși ușor-ușor, a început să vadă că a fi o mamă casnică este un statut demn, onorabil, deloc de neglijat, care aduce realizări comparabile ba chiar mai mari decât cele financiare. Presiunea că o mamă poate impacta mai multe generații este una puternică și de aici și dorința Elei de a dobândi deprinderi noi, de calitate. Unul dintre visele ei este să fie licențiată în psihologie, de care este pasionată de peste un deceniu. Alt vis este să fie autor de carte, cu locuința în Provence, regiune de ale cărei culori și climă s-a îndrăgostit în vara lui 2018. Însă cel mai grandios vis al Elei este să devină o femeie blândă, care să radieze iubire și speranță.
    • June
    • 30th June 2018
    Reply

    🙂 Cunoastem!

      • Ela
      • 1st July 2018
      Reply

      O daaa!

  1. Pingback: #98 Inspirația Săptămânii (23 - 29 iunie) | Cristina Oțel

      • Ela
      • 2nd July 2018
      Reply

      Ce mă bucur să fiu pe lista inspirațiilor fix de ziua mea :D. Mulțumesc Cristina!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.