No comments
2nd September 2018
Share:
Ce-ți poate spune o educatoare despre copil?
Ce-ți poate spune o educatoare despre copil?

Ce-ți poate spune o educatoare despre copil?

Când mama n-a mai putut face față comportamentului meu de adolescentă, m-a dus la o tanti să-mi ghicească în cafea. Îmi amintesc și acum mușamaua decolorată de pe masa pe care ne-a servit ceșcuțele cu cafea, așa cum îmi amintesc și predicțiile ei, care m-au bântuit multă vreme.

Am aflat mai târziu că dorința de predictibilitate e ceva omenesc, ba chiar cea mai intensă nevoie a omului. Însă această curiozitate, de a ști viitorul, pe care aveam să o preiau și eu de la mama, nu avea valoare morală, ci era o curiozitate care avea la bază frica, o frică ce îmi paraliza capacitatea de a-mi urma visele. Procrastinarea își făcuse cuib în mine și nu se dădea plecată. 

M-am gândit să caut rădăcinile fricilor și să le smulg, crezând că astfel mă voi elibera de lâncezeală. Săpăturile mele în căutarea fricii au ajuns departe, atât de departe încât mi-am dat seama că totul a început înainte ca eu să știu și că nimeni nu era vinovat de asta. 

Crescută de la nouă luni de o bunică iubitoare, dar din nefericire depresivă, avea să aibă un impact profund asupra mea. Apoi trecerea în grija unei mamei autoritare, pe la trei ani, care ținea în brațe un bebeluș și care nu-și mai vedea capul de fiert rufe, n-a fost o perioadă în care am înflorit. 

Nici perioada scurtă în care am fost la cămin n-a fost una mai roz. Am început să-mi rod unghiile, iar în pozele de la serbare nu zâmbeam deloc.

Știu că mai sunt povești similare cu a mea și că durerea ne-a făcut oameni mari. Știu că unii dintre noi ne-am răzvrătit și am crezut că este nedrept ce ni se întâmplă și mai știu că a durat mult timp să dau la pace cu furia pe care o simțeam atât de des.

Mie una mi-a luat mulți ani să înțeleg că mama a făcut ce-a crezut ea că-i mai bine, pentru ca eu să duc o viață bună mai târziu. Așa erau vremurile și niciuneia dintre noi nu i-a fost ușor. Îi mulțumesc pentru strădanie și grijă și îmi pare rău că am considerat-o mult prea des vinovată pentru neajunsurile din viața mea.




În cercetările mele, de a descoperi de ce îmi lipsesc anumite calități și de ce a trebuit să depun un efort enorm pentru a le dobândi, ori de ce unele deprinderi sunt încă de nedobândit pentru mine, am descoperit că noi, ne formăm ca oameni în primii șapte ani, dintre care primii trei sunt cruciali.

Iată ce a declarat Oana Moraru (consultant educațional, învățător și profesor), la o conferință organizată de Prințesa UrbanăCe contează, ce ajută, ce strică? despre deprinderile unui copil care termină grădinița.

 5 deprinderi ale unui copil care trece prin grădiniță:

    1. Un nivel de angajare și hărnicie.
    2. Un mod de operare al minții pe o sarcină cu dorința de a finaliza, urmând un număr de pași, până când ajunge la rezultatul final.
    3. Gândire logico-matematică.
    4. Limbaj (97% din ce le trebuie copiilor la școală este format sau nu deja din grădiniță)
    1. Ascultarea activă și conștientă (atenția se formează în grădiniță, după aia foarte greu se mai flexează acest mușchi).



Pentru mine acest TOP a fost eliberator, pentru că mi-am dat seama de ce abandonez un proiect pe traseu și mă apuc de altceva; de ce nu am putut face economii – în zilele noastre, un specialist financiar, poate prezice încă din clasa a doua succesul financiar al copilului atunci când va deveni adult -; de ce am clacat în clasa a VI-a, spre disperarea mamei, care a trebuit să mă mediteze la matematică, să intru și eu la un liceu bun.

La liceu chiar m-a lăsat corigentă Dl. profesor Fetecău, în ultimul trimestru din clasa a IX-a. Era supărat că de la media opt, am scăzut la șapte, ca apoi să nu mai fiu capabilă să iau un cinci. Iar eu ca să iau un 7 la matematică a trebuit să muncesc frate … muuult, iar nota 8 a fost ca un fel de 10 pentru mine. Nici nu mă mai miră că la final de clasa a noua am fost spitalizată câteva săptămâni. Eram epuizată intelectual și emoțional. Nu mai vedeam, nu mai puteam sta în picioare. Eram învinsă de limitările mele, iar din dorința de a supraviețui mi-am propus să nu-mi mai pese așa tare de note, în anii ce au urmat.




Și nu o dată mă gândisem că în clasa a VII-a, atunci când am lipsit 7 săptămâni de la școală din cauza hepatitei B, s-a produs ruptura de matematică și că ar fi trebuit să repet anul așa cum mă sfătuise fosta învățătoare și diriginta. Eu m-am încăpățânat și nu le-am ascultat. Ba chiar am luat Premiul I în acel an, deși cu un an înainte îl ratasem. 

Abia acum știu că în lupta cu matematica zarurile fuseseră deja aruncate cu multă vreme înainte. Până în clasa a VI-a, un copil fără deprinderile de mai sus poate fi ”dresat” academic pentru a obține note de 10. După clasa a VI-a copilul clachează. Eu sunt unul dintre cei care au clacat. Abia acum am scăpat de povara acelui eșec.

Însă notele mici de la matematică, fizică și mai târziu chimie m-au zdruncinat la nivel de identitate. Și am tocit… ca să promovez, nu ca să iau 10. Un calvar! Iar pentru mama notele mele erau importante, așa că nu are rost să spun cum s-a deteriorat relația dintre noi.




Deci de ce nu am fost bună la matematică?

Ei asta e mână în mână și cu răspunsul la:

– de ce sunt leneșă și nu finalizez?

– de ce nu stau pe o problemă să o duc până la final?

Pentru că nu m-a format nimeni în această direcție. Asta-i un fel de râs cu plâns balegă de mânz. Aveam o șansă la grădiniță, dar nu m-au dat ai mei. Ar fi fost ok dacă mă formau ei, dar nici ei nu aveau gene de matematicieni.

Deci am descoperit că n-are legătură cu IQ-ul meu, pe care l-am bănuit că n-ar fi în grafic. Are legătură și cu faptul că nu am fost la grădiniță. Am fost un an la cămin, dar se pare că a fost insuficient, că hărnicia nu am învățat-o, nici gândirea logico-matematică (cu care unii copii se nasc, ca talent).

Auzi tu! Totul începe și se termină la grădiniță?! În incredibilii ani, așa cum sunt numiți în studiile de specialitate cei 7 ani de acasă, iar pe măsură ce sap am tot felul de revelații
Specialiștii care studiază dezvoltarea copiilor spun că o educatoare ar trebui să aibă pregătirea și remunerarea unui neurochirurg. Practic educatoarea modelează creierul copiilor noștri și succesul lor ca adulți depinde și de câtă metodică și metodologie cunoaște educatoarea.



Ce vacanțe liniștite aș fi avut dacă aveam și eu deprinderile de mai sus. Câți bani scutiți pe meditații.

Îmi dau seama, după ani de zile, că atunci când trebuia să învăț pentru un examen important am avut nevoie de cineva, de multe ori mama, să stea cu mine să învăț. Să stau în energia ei, fie doar la telefon sau pe skype. Mama trebuia să aibă o energie de hărnicie (ori călca, ori făcea un goblen, împletea, dădea din mâini în tot cazul), iar asta mă ajuta și pe mine să învăț.




Acum freamătul e altul:

Poate o mamă ca mine să crească o fiică harnică? 

Poate o femeie ”leneșă” să se transforme?

Sau poate ar trebui doar să accept ce sunt și ce fiica mea va deveni?

You Might Also Like

by
După un deceniu petrecut ca angajată, alți șapte de antreprenoriat, Ela încă își caută vocația pe plan profesional, deși ușor-ușor, a început să vadă că a fi o mamă casnică este un statut demn, onorabil, deloc de neglijat, care aduce realizări comparabile ba chiar mai mari decât cele financiare. Presiunea că o mamă poate impacta mai multe generații este una puternică și de aici și dorința Elei de a dobândi deprinderi noi, de calitate. Unul dintre visele ei este să fie licențiată în psihologie, de care este pasionată de peste un deceniu. Alt vis este să fie autor de carte, cu locuința în Provence, regiune de ale cărei culori și climă s-a îndrăgostit în vara lui 2018. Însă cel mai grandios vis al Elei este să devină o femeie blândă, care să radieze iubire și speranță.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.