No comments
2nd August 2018
Share:
Abuz și binecuvântare
Când abuzul ajunge să fie o binecuvântare înțelegi că abia acum înțelegi.

Când abuzul se dovedește a fi o binecuvântare …

Mai degrabă nevoit decât voit, acțiunile și gândurile mele m-au pus într-o situație în care abuzul domnea și nu se dădea plecat. Un ping-pong între două tabere, care s-au războit ani în șir, și unde părea că domnește pacea de câțiva ani, s-a transformat într-un vuiet de țipete, până când una dintre tabere a primit întăriri.

Părea că eu am pornit totul, cu o recomandare făcută câteva ceasuri în urmă, de Ego-ul meu, dar de fapt nu era așa. Treaba era pornită de mine cu mulți ani în urmă, pe când dominatorul din mine se amesteca în viețile altora, sub pretextul că le vrea binele și că îi poate ajuta să se schimbe, deși nimeni nu-i ceruse vreo părere.

Iar acum, un deceniu mai târziu, culegeam roadele tăcerii lor de atunci, când ei tăceau și înghițeau în sec, ba chiar aveam să aflu că făcuseră și nopți nedormite, de la duiumul recomandărilor mele necerute.

Și cum ziua recoltei mai devreme sau mai târziu tot vine, vorbe apăsate aveam să aud și eu, la adresa mea, prin mii de portavoce, îndreptate toate spre mine.

Dau să vorbesc, dar recomandarea să tac, că mi se vorbește, vine într-o milisecundă.

Și tac.

Și culmea tac minute în șir și nu fug, deși asta-mi doream din tot sufletul. Mă simțeam ca Bambi în lumina farurilor unui Jeep. Însă încet, încet am găsit puterea de a asculta sfatul unuia dintre mentorii mei, William Ury, și m-am dus la balcon, de unde nu am reacționat. Și am ascultat. Și nu mi-am dat ochii peste cap. Și nu am scrâșnit din dinți. Nu am reacționat nici atunci când mi s-a spus că nu-mi folosesc la nimic sutele de cărți citite și că în loc să stau cu nasul în ele ar trebui să trăiesc, să fac greșeli și să duc o viață imperfectă.

Și uite cum un pahar mult prea plin s-a vărsat în final. Am simțit și cred că mai simt încă vânătăi pe interior, dar știu și am văzut cu ochii mei cum lotusul din noroi înflorește, așa că știu că și interiorul meu va fi roz, de data asta un roz fără urme de violet.

Iar abuzul, nedoritul și hulitul abuz, chiar și atunci când ducem vieți liniștite și pline de Zen, apare. Pentru că el este sădit de noi, și ca un bumerang dăm nas în nas cu el, până când nu-l mai trimitem să pribegească pe la lume, ci-l îmblânzim cu iubire și compasiune … față de noi, față de vrutele și nevrutele pe care le facem și zicem și față de gândurile dorite și nedorite care ne răsar în cap.

Cel mai mare cadou pe care-l putem face este să ascultăm pe cineva care este în suferință. Încep să-mi amintesc sfatul acesta din ce în ce mai des.

I love you Ela! You are getting there Girl! One step closer!

 

 

 

You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.