4 comments
30th April 2017
Share:
perfecțiunea este o stare de prezență
Perfecțiunea este la tot pasul, în momentul prezent

Cum atingem perfecțiunea? 

Sunt perfectă? Nu sunt perfectă! Sunt perfectă? Nu sunt perfectă! Mă simt de parcă aș avea în mână o margaretă căreia îi smulg petală după petală în timp ce stau cu sufletul la gură: ”Sunt perfectă!”

Cum ia naștere perfecțiunea?

În ultimii ani am ajuns să am o nouă credință. Am ajuns să cred că trăirea conștientă a momentului prezent face roade, iar roadele lui sunt:

  • respectul,
  • răbdarea,
  • blândețea,
  • într-un cuvânt, pentru mine cele trei sunt: PERFECȚIUNEA!

Perfecțiunea există în viața fiecăruia și dăm nas în nas cu ea la tot pasul. Privită de aproape este invizibilă. Privită de la distanță perfecțiunea este o capodoperă, căreia îi adăugăm zilnic mici detalii.

Uneori detaliile sunt acceptate, aclamate și aplaudate la scară largă, iar lumea mă vede perfectă. Și zile în care detaliile sunt apostrofate și blamate. Și ce? Asta mă face imperfectă?

Pensula-i la mine-n mână. Vopseaua este peste tot. Așa că drumul spre desăvârșire nu se va sfârși niciodată. Capodopera va avea valoare și după ce eu nu voi mai fi. Pentru că făclia pe care eu am primit-o la naștere o port deja prin lume de mai bine de 38 de ani.

Pompos? Nu prea! În fiecare situație facem cea mai bună alegere oricât de proastă pare pentru alții, chiar și pentru noi a doua zi. Pentru că perfecțiunea este subiectivă în funcție percepțiile celui care aspiră la ea și se simte doar în momentul prezent. Unde mai pui că unii înțelepți spun că perfecțiunea nici măcar nu există.

Mulți ani am pribegit cu gândurile uitate în trecut sau în viitor, de parcă prezentul nu exista.

Mă loveam de pat și primul lucru care-mi venea în minte era să dau vina pe cineva. Acum însă altceva îmi trece prin minte: ”nu sunt prezentă, corpul meu este aici dar mintea mea nu e.” Nu încep să țopăi de bucurie că m-am lovit de pat, dar mă bucur totuși că mi-am dat seama că m-am lovit și a doua zi  voi avea răspuns la întrebarea”de unde am vânătaia asta?”

De când am intrat în categoria oamenilor care trăiesc în prezent și care nu vânează următoarea etapă a vieții lor până și maternitatea este perfectă. Accept cu ușurință momentele prezente și nu stau cu un ochi în viitor spre o etapă care am auzit eu că ar fi mai ușoară.

De asta sunt fascinată de acest moment prezent, că și în momentele dificile există ceva perfect în el. 

Respectul, răbdarea, blândețea. Oare aș fi deprins aceste abilități fără lecția pe care mi-a oferit-o un pui de om. Da! Un pui de om, care deși nu putea să articuleze vreun cuvânt, mi-a predat lecția respectului și a răbdării prin perseverența ei de a se face om mare.

Oare câte cărți de mindfulness trebuia să citesc să ajung la aceste concluzii dacă nu aș fi devenit mamă? Câte vizite în Tibet? Sau în India? Câte ore de meditații? De yoga? Câte vizite, la câți preoți? Hmmm … I wonder?!

 

You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.
    • Daniela
    • 12th August 2017
    Reply

    Foarte frumos ai așezat cuvintele în acest text. Am rezonat cu tot ce ai scris. Mulțumesc! ❤️

    1. Reply

      Și eu îți mulțumesc că mi-ai spus Daniela <3

    • Ramona
    • 10th August 2017
    Reply

    ..perfect sunset….

    1. Reply

      followed by hundreds of perfect sunrises …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.