4 comments
22nd May 2017
Share:

Ești așa de frumoasă! 

-Dă să-ți fac o poză! Ce frumoasă ești, exclamă menajera noastră într-o miercuri dimineața, de m-a lăsat cu gura căscată.

– Nu te-am văzut niciodată machiată, continuă ea cu entuziasm și telefonul în mână! Ce bine-ți stă! Așa da! Ca o adevărată nemțoaică.

Din categoria șoc și groază sau m-a lovit în moalele capului. Dau fuga în trecut și fac un inventar.

-Menajera ne ajută la curățenie de astă vară. De pe vremea când îmi plângea vecinul de milă că nu mai am timp nici să mă aranjez. Și abia acum mă vede machiată prima oară?!!! Say what?!

***

-Ce machiaj fain ai, aud câteva ore mai târziu, de data asta de la o cosmeticiană.

***

-Te faci singură la păr? mă întreabă o altă tipă a cărei apariții vestimentare sunt belea. Da! zic eu mirată. Trebuie să-mi spui ce produse folosești, continuă ea.

***

Până și Schmitzy m-a complimentat. El care abia observă că mă tund :))).

 Până acum am umblat doar cu preșul în cap, sau ce?!

Recunosc că apreciez complimentele. Înainte nu le apreciam. Nu dădeam doi bani pe ele. Răspundeam cu-n mulțumesc în colțul gurii. Mi se părea normal să arăt bine și nu aveam nevoie de nimeni să mi-o confirme. De o vreme însă le apreciez la greu. Sunt ca un fel de acumulatori. Îmi dau energie.

Mă hrănesc cu complimente. Cresc, înfloresc, radiez de la ele!


Tot de ceva vreme am observat că trec printr-o etapă în care nu-mi place iar de mine. Da, da! Mai concret: nu-mi place aspectul pielii mele. Mi se pare că am îmbătrânit brusc. De unde nu aveam riduri până pe la 35 de ani, acum nu-mi mai găsesc fața de ele. Și colac peste pupăză am primit și vizita nedorită a acneei, care nu se mai dă plecată. Bleah!

Mă gândesc că e un fel de somatizare a creierului. Parcă-mi spune că trebuie să găsesc musai ce caut. Sau poate doar să accept ce am găsit deja. Sau pur și simplu să nu mă mai scobesc pe față.

Ce mai? Zilele alea, în care bătăliile interioare sunt pe metereze, mă simt epuizată. Și se vede pe fața mea plină de zgaibe. Nici nu trebuie să mă întrebi cum o mai duc?! E suficient să te uiți la unghiile mele. Dacă-s roase, e groasă! Că altă vorbă mai de Divă nu am găsit.


Iar zilele astea în care nici iarba nu crește, nici părul nu-ți stă, nici mâncare nu-ți trebuie sunt salvate în cazul meu de un compliment, sau două, sau mai multe :))). Din inimă bineînțeles. Că mă prind care-s de complezență.

Exclamații de genul ”Să vezi ce-am pățit” eu nu mă ajută! S-a demonstrat științific că nu ajută pe nimeni.

Disclaimer: Nu fac mișto!


Iar vorba că ”frumusețea vine din interior” sau că ”e-n ochii privitorului” e cam ca dilema ”Cine a fost primul: Oul sau Găina?”.

Un compliment ajută atunci când ești la pământ. Punct! 

tot științific s-a demonstrat și asta:

Îmi vine-n minte iar Amy Cuddy ca să afirm că ambalajul contează pentru creier. Iar nu fac mișto. Tot știința-mi ține partea și de data asta, mai exact neuro-științele. Așa a fost el, creierul, programat cu sârguință de acest motor al marketingului: reclame, afișe, ambalaje, reviste, mirosuri, gusturi, senzații … complimente.

M-am surprins în ultima perioadă, tot în unul din dialogurile mele interioare, presată de vara care bate la ușă, foarte nemulțumită de cum arată pielea mea.

Drept urmare am luat-o pe această cărare. Ia să-mi repar un pic exteriorul să vedem ce părere are interiorul. Că poate mă dau și eu la fustă ;).

Fața, mâinile și picioarele sunt cele care-mi dau cele mai mari bătăi de cap.

  • Tenul feței: a ce-i gras și plin de acnee, a ce-i uscat și plin de cojițe.
  • Mai nou fiecare fir de păr, ei nu chiar fiecare, îmi crește pe sub piele și lasă niște brontozauri în urmă de zici că am varicelă pe picioare.
  • Călcâiele, genunchii, coatele… Ce mai?! Sahara-n scrie pe ele.

Reușesc să mă țin pe linia de plutire, ba chiar un pic peste nivelul mării numai cu ajutorul prietenilor mei de nădejde. Creme, fond de ten și oje, tot felul de alifii, de am umplut baia. Știu că dacă mă machiez, mă cremuiesc, și-mi acopăr zonele care-mi displac mă văd frumoasă. Culmea că și ceilalți observă și mă scaldă în complimente. Astfel creierul îmi dă astfel acces la resursele de fată bună. Visul meu este să folosesc produsele cosmetice doar de întreținere, iar fondul de ten și pudra să fie ocazionale, nu zilnice.

Așa cum postura corpului ne influențează dispoziția, la fel ”chestiile” mele de față sau picioare mă pot ține-n casă sau ascunsă sub tone de fond de ten și pantaloni lungi.

Mă topesc de admirație și respect pentru femeile cu pielea frumoasă, fermă, strălucitoare și unghiile neroase. Mi se pare că au descoperit secretul vieții la care eu tânjesc de atâta vreme.


Deși mi s-a umplut biblioteca și kindle-ul de cărți nu am găsit ce caut. Așa că mi-am pus speranțele în reparațiile fațadei. Ca în imobiliare. O mână de var poate ajuta cumpărătorul să se decidă mai repede.


Așa că fuga la cosmetice … iată câteva din cele pe care le folosesc:

 Andalou, produse bio și raw vegane, sunt și pe piața românească. De când folosesc crema de față și demachiantul mă simt complimentată. Nu-mi lasă tenul lipicios. Am descoperit, tot la ei, și un burete care m-a dat pe spate la propriu, fratele mai mare al acestor pici.

Pe călcâie și coate doar uleiul de cocos mă hidratează. Am renunțat la gelurile de duș pentru săpunuri solide, de data asta românești. Tot pe bio m-am dus și aici.

Iar de tuns mă tunde George Soare :)))).

Mi-am făcut și stocul de produse pentru expunerea la soare. Că o să merg la plajă, doar doar o să se estompeze cicatricile de pe față și de pe picioare. Și aici am dat peste o gamă cu tradiție. Mitul ăla că plătești firma. Lăsați! Când vine vorba de pielea familiei mele am reconfigurat traseul către Avene.

Pentru Isabella care are abia un pic peste un an și al ei tătic blond pistruiat care se arde și îmbrăcat deși stă sub umbrelă am ales: două creme și un spray cu UVB-UVA foate ridicate (50+), fotostabile și rezistente la apă/transpirație. Iar pentru mine, că m-am săturat să mă cojesc pe nas, mi-am luat o pudră. La apa termală ne-am făcut stoc serios, de 3 bucăți, că nu-mi place să o caut. Așa că una-n geanta de plajă, una-n geanta Isabellei și una la mine-n poșetă. Deprindere veche. Am mereu minim două, indiferent de sezon :))).


Cum e asta ?! Să înveți să fii frumoasă de la exterior la interior, atunci când nu mai merge invers?

Bine că știu că se poate face și așa recalibrarea creierului. Deși cred că nu-s singura, că altfel n-ar mai fi saloanele de înfrumusețare la fiecare colț de stradă! Nu?!

 

 

 

 

 

You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.
  1. Reply

    Esti frumoasa, femeie! Nu te mai alinta😃😃😃

    1. Reply

      Așa, zi-mi și tu, că poate-mi intră și mie în cap!

  2. Reply

    Asta e ca aia ”vai, ce ai slăbit!” Never a compliment! :)))

    1. Reply

      :))) Uite că nu mă gândisem la asta :)))).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.