No comments
20th February 2017
Share:

 

Mi-a dat curaj poza și citatul pe care Pagina de Psihologie l-a postat ieri. Așa am decis să scriu un pic despre femei și puterea lor de a transforma viața pe pământ, în rai sau în iad.

Multă vreme am fost invidioasă pe femei. Motivele de invidie au fost tare pestrițe, de la înălțime, la grosimea buzelor până la mărimea bustului. Și deși asta mă poate pune pe mine într-o lumină proastă, nu mi-e rușine să recunosc. Așa gândeam într-o vreme și nu mai am nimic împotriva acelei Irina, dar nici nu o pot renega. Ea a existat și face parte din cine sunt eu acum.

Mi-am dat seama că de fapt eram invidioasă pe femeile mai fericite ca mine. Eram geloasă pe femeile care străluceau, iar uneori, unele dintre ele erau mai înalte, sau aveau buzele mai pline decât ale mele.

Și cu cât femeile din viața mea străluceau mai tare cu atât mă afundam eu mai repede în beznă. Ca să ies din întuneric am schimbat tabăra. Am început să cultiv relațiile cu bărbații. Brusc, prieteni noi au început să apară din rândul bărbaților, iar eu am (re)apărut în lumina reflectoarelor.

Îmi amintesc că am scris acum mulți ani, pe un alt blog, că dacă aș avea de ales între a lucra într-o echipă de bărbați sau una de femei aș alege fără ezitare echipa bărbaților. Azi răspunsul ar fi altul, pentru că am avut câteva revelații în ultimul deceniu pe marginea acestui subiect.

Timpul petrecut în prezența bărbaților mi-au dezvoltat latura pragmatică și m-au făcut să-mi reprim latura vulnerabilă. A fost un training foarte educativ să fiu în tabăra cealaltă și să aflu ce gândesc bărbații despre femei, atunci când ele nu-s prezente. Am devenit mai masculină și nu am făcut uz de genele din dotare pentru că nu am vrut să risc excluderea din haită.

A fost perioada în care femeile m-au invidiat pentru că mă înțelegeam atât de bine cu bărbații iar ele aveau probleme în relațiile cu ei. A fost perioada în care nu am plâns și am fost cu adevărat bărbată. Știam toate replicile de agățat și-mi displăcea orice bărbat care le folosea. Nu-mi plăcea să fiu vânată. Eram tare încrezută și arogantă. Simțeam că aveam puteri supraomenești. Mă transformasem în vânător. Asta până într-o zi, când mă izolasem de haită de ceva vreme, și am dat nas în nas cu un vânător tare iscusit :).

Revin la femei. De ce am fraternizat cu cealaltă tabără? De ce evitam femeile? De ce îmi doream ca și ele să mă invidieze pe mine? Când am aflat răspunsul invidia s-a transformat în admirație.

Azi, femeile fericite mă inspiră, așa cum mă inspiră și femeile care-și caută fericirea.

Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că sunt nefericită și că alergam după iepurele greșit. Abia după ce m-am oprit să mă odihnesc și să-mi trag sufletul am descoperit cine sunt, ce-mi place și ce-mi doresc. Abia din acel moment am început să gust fericirea. Sigur că am trăit în iad multă vreme și am dat sens acțiunilor mele pe vremea aceea. Mi-am argumentat foarte bine nefericirea. Am găsit toți vinovații. Pe unii i-am exclus din viața mea, cu alții nu am vorbit cu anii.

Însă în ziua în care mi-am propus că îmi doresc să fiu fericită, în ziua în care mi-am propus să mă plac pe mine, să accept că ”sunt suficient de bună” abia atunci am pășit în rai. Iar în rai am reușit să repar. Și zi după zi, an după an tot repar ce mai este de reparat prin interiorul meu.

O femeie care se iubește poate oferi iubire, sprijin moral, înțelegere, îmbrățișări, timp, sfaturi.

Acum vreau să vă invit să dansați printr-un articol scris cu mare grijă și cuvinte alese, așa cum îmi doresc să scriu și eu într-o zi.

Acest articol, scris de Ana, o femeie, ca noi toate, mi-a amintit câtă putere avem noi femeile și câtă nevoie avem una de alta. Și mi-a amintit de tatăl Loredanei Groza, care-n ziua în care m-a cunoscut, mi-a zis:

”Voi sunteți îngeri pe pământ. Puteți da viață și puteți să aveți grijă de viața noastră.”

Aș adăuga și vorbele altui bărbat, Gaspar Gyorgy, care rugat să-mi dea un mesaj pentru femei a zis:

”Ești cea mai importantă persoană din viața ta!”

Înainte de a deschide articolul Anei vreau să adaug și câteva dintre revelațiile vieții mele:

Până nu mi-am acceptat defectele nu am putut să mă schimb. Până nu am fost blândă cu mine, nu am fost nici cu cei din jur. Până nu m-am iubit pe mine nu am iubit cu adevărat pe nimeni. Până nu am văzut frumusețea din mine nu am reușit să o văd nici pe cea a femeilor din jurul meu.

Iată articolul Anei: Rolul nostru este să strălucim…

PS: am observat că o altă femeie, pe care o admir, organizează un Atelier care ar putea fi un punct de plecare pe drumul regăsirii. Atelierul este pe 25 Februarie 2017. Detalii aici.

Text de Irina Schmitz, după ce m-am prins că nu-s de lepădat

Poza: Pagina de Psihologie

 

You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.