2 comments
11th April 2016
Share:

 Săptămâna 40 de sarcină și preocupări legate de declanșarea travaliului 

De patru zile am intrat în săptămâna 40 (S40 +4/7) de sarcină, iar nerăbdarea celor din jur legată de ziua de nașterea lui bebe continuă să mă uimească.
Această nerăbdare este un fel de cocktail din ingrediente pline de afecțiune, grijă, dragoste dar și necunoaștere.

O viitoare mămică are nevoie să fie lăsată în pace și să fie cât mai relaxată cu putință!

Recunosc că această atenție din partea familiei și a cadrelor medicale m-a copleșit spre norocul meu unii prieteni nerăbdători apelează la soțul meu ca sursă de informare. Deci am avut un filtru bun. 

Preocupări de gravidă în Săptămâna 40

Una dintre preocupările mele de femeie gravidă sunt controalele medicale, care s-au îndesit. Cadrele medicale sunt interesate de:

  • stresul fetal
  • cantitatea de lichid rămasă
  • poziția copilului (dacă are capul fixat sau nu în col și riscul de prolaps de cordon)

Pe mine, aceste controale medicale care se fac aproape zilnic din momentul în care sari de săptămâna 40, mă stresează enorm. Abia pot să mă mai încalț cu ceva, așa de umflate mi-s picioarele. Deci nu am chef de plimbări și de stat pe holurile clinicii sau întinsă pe mese.

De asta le-am și sărit pe unele, ba chiar am ajuns să-mi concediez moașa din cauza divergențelor de opinie. Mă trimitea prea des la controale și a vrut să-mi inducă nașterea ”ca să avem un bebe odihnit”.

De ce m-au stresat aceste controale, DE RUTINĂ?

Pentru că fără voia lor cadrele medicale scapă porumbei pe gură:

– ”tot n-ați născut?”

– ”sunt tare curioasă de greutatea lui bebe, că deja are peste 4kg
– ”cred că ar trebui să facem o evaluare a bazinul osos să ne asigurăm că puteți naște natural”
– ”trebuie să faceți cardiotocografia (CTG) la două zile de acum înainte” (monitorizarea pentru 20 de minute a bătăilor inimioarei lui bebe)
– ”din săptămâna 41 trebuie să veniți musai zilnic la control”
– ”nu vă e greu la vârsta asta să duceți o sarcină?”
– ”trebuie să vă faceți un sumar de urină că tare vi s-au mai umflat picioarele, (asta abia din săptămâna 38 – perioadă de 3 săptămâni în care m-am îngrășat 4 kg) ca să verificăm nivelul proteinelor din urină (care sunt absente evident, la fel de evidente ca și cele 14 kg extra pe care picioarele mele trebuie să le susțină),
– ”să vă iau tensiunea” că aveți gleznele așa de umflate (tensiune care oscilează între 10 și 11 – perfectă de fiecare dată).

Ținând cont că nu am tensiune arterială oscilantă, nici mare nici mică, nici proteine în urină, nici urmă de boala preeclampsia, explicația pentru gleznele și picioarele mele umflate ar fi cantitatea mare al hormonului relaxină care are un rol crucial în relaxarea ligamentelor, încheieturilor și al mușchilor în momentul expulziei. Relaxina are rol de a întinde încheieturile pelvisului, de a înmuia și lungi cervixul și a relaxa mușchii uterului cât și a celorlați mușchi ai corpului, participanți la naștere.

Am ales să nasc pe cale naturală, nemedicalizată, prin metoda hypnobirthing 

Știu că ultima menstruație a fost pe 2 iulie 2015 iar data concepției pe 18 iulie 2015. Conform unor șabloane data probabilă a nașterii (DPN) ar fi 7 Aprilie 2016, iar conform altor șabloane ar fi 17 Aprilie. Statistic doar 5% dintre bebeluși se nasc în ziua în care s-a prevăzut, ceilalți se nasc înainte sau după acest termen. Cum bebe vineri (S 40 + 1/7) era poziționată OCCIPUT POSTERIOR (adică cu fața către mine sau buricul meu) în loc să fie cu față orientată spre coloana mea vertebrală (OCCIPUT ANTERIOR), care este o poziție favorabilă nașterii, la care mai adăugăm faptul că are suficient lichid amniotic și este cât se poate de activă, am prognozat că va mai sta în uterul meu, și iată că azi am reușit să facem o ședință foto cu bebe la purtător.

Alte preocupări ale mele în săptămâna 40 de sarcină:

să mă RELAXEZ
– să meditez
– să dorm
– să dansez
– să mă joc
– să mă plimb
– să mă machiez
– să mă epilez
– să merg la masaj
– să fac dușuri călduțe
– să mă dau cu unt de cacao și de cocos
– să mănânc cât mai variat (am niște pofte și o foame de lup, nici nu-i de mirare că am pus 4 kg în ultimele 3 săptămâni)
– să nu mă las impactată de nerăbdarea și uimirea celor din jur
– să vizualizez o naștere ușoară, blândă și frumoasă
– să le reamintesc celor care mă vor asista la naștere că după expulzie, pentru atașamentul dintre mine și bebe și debutul alăptării îmi doresc tot liniște; asta va ajuta și la nașterea mai rapidă a placentei.
– să rămân cu mintea deschisă și să-mi amintesc că oamenii din jur au și alte viziuni legate de naștere.
– să rămân pozitivă.
– să vizualizez o naștere cu blândețe.

Așadar, răbdare, că travaliul se va declanșa când bebe va decide că e timpul să fie ziua ei de naștere :)! Mai exact când plămânii lui bebe vor elibera în uter cele două proteine din surfactantul pulmonar ca semn de maturitate al plămânilor. O dată cu eliberarea în uter a acestor proteine travaliul se declanșează ;), conform noilor descoperiri științifice (Centrul Medical UT Southwestern din Dallas).

Foto galeria personală.

You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.
  1. Reply

    Așa să fie Găbița! Abia așteptăm să o iubim pe bebelina :)!!!

  2. Reply

    Nastere usoara!!! Este cel mai minunat lucru cand o vezi ghemuita la sanul tau. Se face o conexiune sufleteasca de nedescris. Te simti implinita 🙂 asteptam poze cu bebelina :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.