Un proces incomod, care vine la braț cu maturizarea.
Un proces incomod, care vine la braț cu maturizarea
ÎNTREBAREA de la care a pornit totul.
Atașament față de trecut sau anxietate față de viitor?
Întrebarea asta m-a trecut printr-un proces tare incomod, proces care a venit la braț cu maturizarea mea ca femeie.
Dacă până pe la 36 de ani mi-am satisfăcut toate capriciile, în pragul vârstei de 39 de ani m-am trezit în fața unei garderobe care, spre uimirea mea, nu mă mai caracteriza.
Atunci când a trebuit să ating fiecare lucrușor din șifonier și să mă întreb dacă îmi aduce bucurie, am realizat că aveam umerașe întregi de haine, rafturi ticsite de pantofi, săculeți infiniți de brățări și brățărele, mărgele și mărgeluțe, care nu-mi aduceau nicio bucurie. De unele și uitasem și nu le mai purtasem de ani de zile.
ASUMAREA. De la revoltă la maturizare.
Să-mi asum că mă transformasem și că mă îndepărtam de o persoană care fusesem și nu mai eram a fost cel mai greu proces pe care l-am traversat. Să-mi asum că muncisem ani întregi pentru a-mi cumpăra haine și pantofi teribil de incomozi și scumpi care nu-mi aduceau nicio urmă de bucurie a fost o realizare greu de rumegat.
Să-mi asum că o pereche de balerini de 22 de euro îmi aduc o bucurie enormă în comparație cu pe pereche de pantofi de zece ori mai scumpi, care mă făceau să par cu 15 centimetri mai înaltă decât eram de fapt, a fost o lovitură sub centură.
Dar de la blamat și criticat am reușit să trec din nou, prin procesul de acceptare, că am fost cum a fost și că nu am niciun control asupra acelei persoane, iar acum sunt cine sunt și asta mi-s.
Să-mi asum că am 1.60 și nu 1.70 sau 1.75 și că sunt minionă, iar înălțimea nu mă face un om mai bun sau mai puțin bun a însemnat o întâlnire cu maturizarea.
Să-mi asum că hainele mulate, care acum ar pocni pe mine dacă o ridic pe fiică mea în brațe, nu mai fac parte din rutina mea zilnică, a durat o vreme.
Să renunț la atâtea lucruri pentru care muncisem atâția ani?! Pfiu! Asta a fost o lovitură!
ELIBERAREA
Însă am reușit! Am reușit SĂ ARUNC TOT CE NU-MI MAI ADUCEA BUCURIE!
Am reușit să dau drumul trecutului, fără să regret!
Am reușit să accept că azi, sunt un alt om!
You Might Also Like
Povestea unei îmbrățișări matinale
O îmbrățișare matinală Buzele lui îi căutau gura, când ea rosti: – Don`t kiss me, please. Știa că se apropie de ora nouă și el era grăbit. Avea nevoie de o îmbrățișare, dar s-ar fi mirat dacă el ar fi rămas acasă, să stea de vorbă cu ea. Ușa s-a închis în spatele lui, iar […]
2019, un an despre autenticitate, în Necunoscut
2019, un an despre autenticitate, în Necunoscut Dacă spuneam că 2018 a fost anul furiei și al frustrării, iată că în 2019, am reușit să schimb macazul. Am deraiat de pe șine, dar nu suficient de des, încât pot spune că anul 2019 a fost anul autenticității, un an trăit în Necunoscut. În același […]
Când abuzul se dovedește a fi o binecuvântare …
Când abuzul se dovedește a fi o binecuvântare … Mai degrabă nevoit decât voit, acțiunile și gândurile mele m-au pus într-o situație în care abuzul domnea și nu se dădea plecat. Un ping-pong între două tabere, care s-au războit ani în șir, și unde părea că domnește pacea de câțiva ani, s-a transformat într-un vuiet […]
