Un proces incomod, care vine la braț cu maturizarea

ÎNTREBAREA de la care a pornit totul.

Atașament față de trecut sau anxietate față de viitor?

Întrebarea asta m-a trecut printr-un proces tare incomod, proces care a venit la braț cu maturizarea mea ca femeie.

Dacă până pe la 36 de ani mi-am satisfăcut toate capriciile, în pragul vârstei de 39 de ani m-am trezit în fața unei garderobe care, spre uimirea mea, nu mă mai caracteriza.

Atunci când a trebuit să ating fiecare lucrușor din șifonier și să mă întreb dacă îmi aduce bucurie, am realizat că aveam umerașe întregi de haine, rafturi ticsite de pantofi, săculeți infiniți de brățări și brățărele, mărgele și mărgeluțe, care nu-mi aduceau nicio bucurie. De unele și uitasem și nu le mai purtasem de ani de zile.

ASUMAREA. De la revoltă la maturizare.

Să-mi asum că mă transformasem și că mă îndepărtam de o persoană care fusesem și nu mai eram a fost cel mai greu proces pe care l-am traversat. Să-mi asum că muncisem ani întregi pentru a-mi cumpăra haine și pantofi teribil de incomozi și scumpi care nu-mi aduceau nicio urmă de bucurie a fost o realizare greu de rumegat.

Să-mi asum că o pereche de balerini de 22 de euro îmi aduc o bucurie enormă în comparație cu pe pereche de pantofi de zece ori mai scumpi, care mă făceau să par cu 15 centimetri mai înaltă decât eram de fapt, a fost o lovitură sub centură.

Dar de la blamat și criticat am reușit să trec din nou, prin procesul de acceptare, că am fost cum a fost și că nu am niciun control asupra acelei persoane, iar acum sunt cine sunt și asta mi-s.

Să-mi asum că am 1.60 și nu 1.70 sau 1.75 și că sunt minionă, iar înălțimea nu mă face un om mai bun sau mai puțin bun a însemnat o întâlnire cu maturizarea.

Să-mi asum că hainele mulate, care acum ar pocni pe mine dacă o ridic pe fiică mea în brațe, nu mai fac parte din rutina mea zilnică, a durat o vreme.

Să renunț la atâtea lucruri pentru care muncisem atâția ani?! Pfiu! Asta a fost o lovitură!

ELIBERAREA

Însă am reușit! Am reușit SĂ ARUNC TOT CE NU-MI MAI ADUCEA BUCURIE!

Am reușit să dau drumul trecutului, fără să regret!

Am reușit să accept că azi, sunt un alt om!

Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.