8 comments
6th April 2017
Share:

Vaccinuri pentru adulți

Cum se tratează limbarița?

”În engleză te mai bâlbâi, îți mai cauți cuvintele, mai faci pauze. În engleză nu știi să te cerți. Nu înjuri. În română însă, parcă ești știristă, plătită la câte cuvinte poți scoate pe gură într-un minut. N-aș avea nicio șansă să-mi expun vreun punct de vedere”, zice bărbatul meu când își caută pretexte că nu vorbește limba română, deși a poposit pe plaiuri mioritice cam un deceniu.

Soțul meu a refuzat mulți ani să învețe limba română, pentru că cică vorbesc prea mult, prea des și prea repede. De când e tătic însă, s-a apucat să învețe româna cot la cot cu fiica noastră. Cred că și-a propus să mă înfrunte în caz de nevoie :)))).

Iar eu în paralel m-am decis să mă tratez de limbariță. Este o boală veche de-a mea. Nu-i chiar o boală cu care să mă laud, dar nici nu o pot ascunde. E la vedere :)))). Știu că o am și am început să o tratez de ceva vreme, în mod conștient.

Nu-mi place că pun monopol pe discuție, dar o fac cu cea mai mare ușurință, fără să-mi dau seama. De cele mai multe ori, conștientizez abia seara, înainte de culcare, când îmi trec în revistă ziua.

Dacă motivele astea nu erau suficiente ca să dau fuga la un doctor de cap după tratament, am mai descoperit un set de alte CINCI mari neajunsuri în interacțiunile mele online și offline, cauzate de aceeași limbariță:

  1. vorbesc neîntrebată
  2. dau sfaturi și când nu mi se solicită
  3. îmi expun părerea mult prea des, chiar și atunci când nu am suficient timp pentru a mă face înțeleasă
  4. consum atenția și timpul oamenilor din jur fără un scop precis … așa, de dragul socializării
  5. ofer feedback ca flyerele la metrou, pe bandă rulantă, și-n stânga și-n dreapta, fără număr

Așa că am apelat la un specialist! De data asta la un specialist de programare neuro lingvistică (NLP). Că eram tare curioasă să aflu cum de pot folosi atât de multe cuvinte? Cum m-am ales eu cu o așa abilitate, care-mi sabotează timpul și calitatea relațiilor?


De la specialist, al cărui nume vi-l pot oferi la cerere, am aflat despre cum se oferă feedback ca la carte. Dar pentru a spune ceva cuiva, este nevoie de pregătire. Așa că am inventat un fel de tratament, două vaccinuri pe care mi le administrez, ale căror efecte secundare sunt benefice creșterii relațiilor între oameni:

  1. VACCINUL ”Taci și Ascultă”

     

  2. VACCINUL ”Vorbește cu un scop precis, fără a critica”

VACCINUL ”Taci și Ascultă”

Mi-l administrez zilnic. Mi-e greu să las omul să zică ce are de zis. Greu tare! Ori vreau să-l întreb ceva înainte să termine ori vreau să-i termin eu propoziția. Ce mai?! Greu! Doare VACCINUL ăsta! Dar am reușit să mi-l administrez cu succes de câteva ori în ultimele zile.

Culmea este că efectele secundare mi-au adus beneficii:

  • am aflat de la interlocutor ce vroia să zică, în propriile lui cuvinte
  • am primit mulțumiri, că nu mi-am întrerupt interlocutorul
  • am primit aprecieri, că cică-s un bun ascultător

VACCINUL ”Vorbește cu un scop precis, fără a critica”

Ăsta e Mama tuturor vaccinurilor. Îmi dă de furcă la greu. Tot singură mi-l administrez, dar este … procedural. Ori de câte ori nu mă pot abține și trebuie să dau sfaturi, înainte de a o face, verific dacă respect cei trei pași de dat feedback (integrare temporară, rapport, informații bazate pe simțuri).

Cum se dă feedback ca la carte?

Cuvântul feedback (în traducere liberă înseamnă hrănește înapoi) are o vechime de 100 de ani și este de origine englezească. De vreo două decenii a fost asimilat și de cultura românească.

Feedbackul este un element definitoriu al comunicării cu rol de autoreglare. Este acțiunea de răspuns la o altă acțiune. Retroacțiune.

Ca să ies din explicațiile dicționarelor, feedbackul este un fel de hrană care alimentează relațiile dintre oameni. La fel ca hrana, feedbackul poate fi hrănitor sau dăunător. Ajută sau nu digestia. Dacă-i dat pe nepusă masă provoacă chiar indigestii :)))).


Nu o dată, am fost pusă în situația jenantă în care am experimentat că dacă tăceam filozof rămâneam. Asta că am sărit eu să ajut, fără să mă asigur în prealabil că omul are timp și nevoie de feedbackul meu.

Așa că, de la specialist citire, mi-am reamintit care-i aluatul din care să plămădește un feedback sănătos, care nu dăunează sănătății relațiilor.


De la specialist citire:

Elemente urmărite în procesul de dare & primire de feedback

  • Integrare temporară:

Care este momentul cel mai potrivit pentru a ne comunica observațiile și propunerile? (Eu m-am trezit dând feedback aiurea în tramvai și a degenerat…iar după mi-a luat o grămadă să repar. Uneori e așa de complicat că nici nu-mi mai bat capul. Trec la următorul, cu speranța că nu o voi mai comite).

  • Rapport

Cel care oferă feedback-ul are sarcina de a intra în rapport verbal (tonalitatea vocii, respirația) și non-verbal (poziția coloanei vertebrale) cu cel care îl primește. (Asta e foarte complicat. Iar dacă nu reușesc nici nu zic ce aș vrea să zic. Tac și asta e!).

Dacă rapportul se rupe sau scade temporar, se va reconstrui înainte de a reveni la oferirea de feedback.

  • Informații bazate pe simțuri

Vom urmări să comunicăm numai ceea ce am perceput cu organele de simț. În locul criticii, vom împărtăși ceea ce am văzut și auzit, apoi vom prezenta alte posibilități.  (Dacă ajungem aici…e ca și cum ai sta de vorbă cu înțeleptul satului, că cel din fața ta chiar pricepe ce-i zici fără să se supere.)

Fiecare acțiune este bună într-un anumit context la un anumit moment. Să ne întrebăm:

”Ajută acțiunea noastră (datul feedback-ului) la atingerea scopului urmărit?”,

”Știm care-i scopul feedbackului pe care vrem să-l oferim cu atâta nerăbdare?”

”Intrăm cumva pe pilot automat și din obișnuință începem să vorbim ca să ne aflăm în treabă și să dăm sfaturi, fără să urmărim un scop precis, doar de dragul de a ne auzi vorbind?”


Și de pe urma acestor două vaccinuri am avut multe de câștigat. TIMP, în primul rând! Că nu l-am mai pierdut cu dialogurile interne, în care să mă frământ cu ce am zis, cui, cum și ce bine era dacă gura-mi țineam.

De multe ori m-am lăsat păgubașă. Nu am mai zis nimic, ca să nu-mi dau de treabă. Ba chiar mi-am dezactivat și toate conturile de social media.

Închei cu două axiome, cu care rezonez, din NLP:

”Nu putem să nu comunicăm”

”Valoarea comunicării este dată de răspunsul primit”. 

PS: când am pe agendă punctual despre ce să vorbesc nu am nevoie de vaccin ;). Dacă însă discuția e la voia întâmplării tre` să mă-nțep :D.

Foto galeria personală, credit Mihai Răitaru

 

 

 

 

You Might Also Like

by
Gândul că educația primită de la părinți, în special de la mamă, impactează mai multe generații, pune o presiune puternică pe umerii fiecărui părinte, care nu trăiește o viață armonioasă. Cum părintele de același sex are rolul de a ne învăța să ne iubim, să iubim și să dăruim iubire, iar părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți, lucrurile par simple și firești, asta dacă părinții știu cum stau lucrurile cu iubirea. Pentru că autoarea acestui blog, Ela Schmitz, are încă restanțe la capitolul IUBIRE NECONDIȚIONATĂ și VIAȚĂ ARMONIOASĂ, ea s-a decis să pornească în căutarea acestora și să scrie pe blog, până când reușește să le integreze pe pilot automat în viața de zi cu zi.
  1. Reply

    Eu am fost in tinerete timida si tacuta. Dupa 30 de ani parca m-am activat. Acum nu ma mai pot opri ;))). Ce-i drept, dupa 40 de ani incepi sa te simti inteleapta si cu experienta destula sa impartasesti si altora, ca vor ca nu vor. Nu-i usor sa te abtii, dar eu mai am un vaccin: vorbele barbatului meu care imi spune ca de multe ori ma bag in vorba chiar daca nu stiu despre ce-i vorba sau am doar o vaga parere :)).

    1. Reply

      Bag de seamă că și ție îți trebuie toate trei :))))

  2. Reply

    Eu sunt pro libertate. Pro veselie. Pro miscare si imbratisari zilnice. Cu prieteni zilnic alaturi si serile cu hobby in mana sau un pahar de vin.
    Cu astea nu mai am nevoie de niciun vaccin. Limbarita e consumata cu prietenele, usa e ferecata de vin si dragostea duce la empatie si intelegere.

    1. Reply

      Da, foarte fain ai punctat. Pro viață 🙂

  3. Reply

    Esti tare simpatică și deșteaptă! 😉 Eu, dimpotrivă, sufăr de tăcere, muțenie sau paralizia limbii, deci ar trebui sa gasesc un vaccin pentru limbariță. S-o găsi sau se ia cu împrumut de la cei ce au prea mult? 😀

    1. Reply

      N-aș fi crezut asta despre tine. Bine că scrii, asta e limbarița ta :). Și eu mi-aș dori să fiu uneori mai tăcută, discretă, misterioasă…poate mă molipsesc de la tine 😀

  4. Reply

    Eu, de câteva luni, folosesc un vaccin care ar putea sta alături de ale tale pe aceeași rețetă. Vorbește / scrie dacă vrei să auzi / citești mai des despre acel subiect.

    Si uita așa am ajuns să comentez mai des pe anumite bloguri (nu mai am timp să citesc știri senzaționale îmbâcsite de negativism), să dau mai des like-uri (mi-au dispărut din feed cârcotașii), să discut mai des cu prietenii despre ce frumoasă este viața într-un oraș de provincie (am uitat de politicieni și de frustrații irecuperabili). Am început să râd mai des. Dacă dădeam peste acest vaccin în adolescență poate că acum frizerul avea mai mult de tuns.

    1. Reply

      Da, uneori și eu mă mai scald în jumătatea goală a paharului, dar am puterea să mă amuz, că îmi vine în minte refrenul Andrei; ”după rău vine bine”. Și mă ia dorul de ducă și pe mine și mă apucă un dor de viață în provincie, de aer curat, de oameni politicoși care nu claxonează. Până atunci mă mai vaccinez în capitală ;).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.